Mulțumesc 2024! Bine ai venit 2025!

#2024 ai fost un an cu foarte multe realizări, pentru care am muncit enorm, în ultimii ani din viața mea! Și cu foarte multe provocări, din care am învățat lecții extreme de prețioase! Stau și privesc în prezent, și simt o profundă recunoștință pentru cele 365 de zile, pentru că am primit și am lăsat în urmă, pentru evoluția mea spirituală, familială, personală, mentală și profesională!

Mă simt un om împlinit, cu viața mea perfectă de imperfectă, și-I dau Slavă Lui Dumnezeu pentru tot și toate câte Le îngăduie în viața mea, pentru modul în care mă face să-I simt prezența în fiecare moment și pentru că purtată de brațele Lui știu că poate nu am tot ceea ce mintea mea, plină de patimi, dorește uneori , dar cu siguranță am tot ceea ce ce sufletul meu plin de iubire, a planificat pentru acest călătorie pe Pământ! Și pentru mine, asta contează cel mai mult!

Ce vă recomand în aceste clipe prețioase, este să priviți profund în sufletul vostru, să reflectați la starea voastră cu toată sinceritatea (indiferent că place sau nu, ceea ce vă vedeți în interiorul vostru), să parcurgeți propria călătorie interioară astfel încât să evoluați minte-trup-suflet, și să vă setați un obiectiv din a atinge cel mai înalt nivel de iertare și de iubire (de sine și de semenii voștri). Pentru că singurul obiectiv și singura competiție în acest plan, voi sunteți! Ocupați-vă mintea cu lucruri mărețe, constructive, pozitive și înfloritoare! Cercetați-vă mintea și sufletul, și goliți-le de tot ce nu este de la Dumnezeu! Amintiți-vă în acest ceas și în fiecare zi din cele ce vor urma în acest Nou An, că viața este doar o călătorie a sufletului și depinde doar de voi, dacă este o călătorie împlinitoare sau nu. Puneți-L pe Dumnezeu în tot ceea ce faceți și căutați în primul rând să-I fiți plăcuți Lui.

Unii oameni cu care veți interacționa în această călătorie a sufletului vostru pe Pământ vă vor urî, alții vă vor ignora, unii vor mușca mâna cu care-i hrăniți, alții vă vor trăda, unii vă vor pune piedici în tot ceea ce faceți, alții vă vor invidia, unii vor râvni la fericirea voastră și vor căuta să o distrugă, alții vor spune lucruri urâte despre voi, unii vă vor pricinui nedreptăți, alții vă vor părăsi, unii vor căuta să vă stingă lumina, alții vă vor sprijini, unii vă vor încuraja, alții se vor bucura pentru voi, unii vă vor împărtăși din cunoașterea lor, alții vă vor iubi, pentru unii veți fi o binecuvântare, și cel mai important, nu veți fi scutiți de experiențe extreme de dureroase și de copleșitoare, dar nici de experiențe extreme de frumoase și împlinitoare! Pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu este ocolit de durere sau de suferință, pe acest Pământ! Însă toate aceste experiențe, ne sunt menite pentru a dobândi noi virtuți, pentru ca omul să se dezbrace de haina veche și să îmbrace o  haină nouă, cu iertare, iubire și lumină! Sufletul călătorește prin foarte multe bucurii și suferințe, pe Pământ! Important este să-I mulțumiți Lui Dumnezeu pentru toate câte Le îngăduie în viața voastră și să cercetați ce lecții ați avut de învățat din fiecare experiență! Suntem interconectați și toate se petrec pentru desăvârșirea noastră, a tuturor! Nu ne întâlnim deloc întâmplător unii cu alții! Viața însăși, fiecare clipă și tot ceea ce trăim, simțim, manifestăm, nu sunt o întâmplare! Toate se întâmplă prin îngăduința Lui Dumnezeu, care lucrează atât prin Sfinți, cât și prin oameni!

Dragilor, viața este un lung și de suișuri și coborâșuri! Acum, că am pășit într-un Nou An, un nou început, o nouă șansă pentru a ne împlini misiunea și a deveni varianta mai bună a noastră, fiți atenți la aspectele efemere ale vieții și la ce este important pentru suflet! Asta vă va sprijini să dobândiți o stare de bine de bine și de comuniune cu Dumnezeu! Iar acolo unde este Dumnezeu, este și Viața!

Întâmpin acest final de an, cu capitolul #39 din povestea și călătoria sufletului meu pe acest Pământ, și mă simt inspirată să împărtășesc cu voi, tot atâtea învățături, pe care eu le-am dobândit de-a lungul timpului.

  1. Cei mai prețioși ani, și totodată cei care construiesc „manualul de utilizare” în viața de adult, sunt anii copilăriei. Sunt de neînlocuit iar copilul interior este veșnic prezent. Și datorită lui toate, te manifești în toate forme tale. Ai grijă de el, oferă-i iubire, iertare, blândețe, securizează-l și oferă-i recunoștință. 
  2. Amintirile frumoase, cele care ne aduc zâmbetul pe față doar gândindu-te la ele, sunt de neprețuit. Creează cât mai multe. 
  3. Familia este rădăcina noastră. Indiferent cât este de sănătoasă, sau nu, este ceea ce stă la baza originii noastre. Și nu este deloc întâmplătoare. Orice om își poate depăși condiția, dar nimeni nu poate șterge cu buretele originea. Fă pace cu rădăcinile tale, vindecând cu iertare și iubire, pe cât de mult posibil, rănile interioare. 
  4. Dacă vrei o viață împlinitoare, este foarte important să îți cinstești părinții și să-i respecți. Indiferent de natura relației cu aceștia, este foarte important să-i ierți pentru tot și toate, câte le-au făcut sau nu. Nici nu este nevoie să stați la aceeași masă. Important este să nu ai gânduri negative către ei. Ține minte, că familia în viața de adult este o sentință, atâta timp cât credința și voința nu se mișcă prin liberul tău arbitru, spre vindecarea și evoluția ta. 
  5. Ceea ce emiți, construiești în interiorul și în jurul tău. Gândește-te la faptul că un izvor pentru a da o apă  otrăvitoare, trebuie să însuși să fie otrăvitor. Ai grijă la gândurile tale. Cu ele îți construiești întreaga structură a ființei tale, viața însăși, lumina pe care o emani. Caută să ai în mintea ta gânduri bune, speranță și acceptare, și vei vedea cum viața ta se va avea de la o zi la alta. 
  6. Visurile care nu se împlinesc înseamnă că nu sunt cele potrivite pentru tine, momentan sau pentru mult timp. Important este să simți recunoștința pentru ceea ce ai, nu pentru ceea ce îți lipsește, și să descoperi misiunea pentru care te-ai născut. Dacă îți pare dificil de acceptat, poți cerceta viețile Sfinților Părinți și veți descoperi prin ei, tainele celor mai fini psihologi din toate timpurile.
  7. Fă din fiecare zi o nouă oportunitate de a evolua și a dobândi o stare de bine psihică, fizică, emoțională, sufletească. În afară de copii, fiecare om este responsabil de propria bunăstare.
  8. Viața este un lung șir de suișuri și coborâșuri, la finalul căreia tot ce va conta va fi starea ta sufletească și planul tău spiritual. Nu te pierde în aspecte trecătoare.
  9. Acolo unde oamenii vă închid un drum, Dumnezeu va face altul mai frumos. El mângâie orice nedreptate. Nu-ți pierde credința. 
  10. Nu întotdeauna când un om îți cere ajutorul, înseamnă că are nevoie de el sau este dispus să îl primească. Uneori, omul caută doar o nouă persoană care să-i mențină aceeași stare de victimizare și de neputință. Ai grijă cu cine îți risipești timpul și energia. 
  11. Înainte de a vindeca pe cineva, întreabă-l dacă este pregătit să renunțe la tot ceea ce îl îmbolnăvește. Adesea oamenii vor să fie bine, dar fără schimbări. Respectă limitele fiecărui om și lasă rolul de salvator. 
  12. Fă bine și uită de el. Fă-l chiar și în taină, și lasă mândria. Nu aștepta recunoaștere. Firea umană este supusă multor patimi și omul care azi te lingușește, într-o clipă poate deveni omul care te urăște. Tu păstrează-ți sufletul bun și ține-ți drumul drept. Judecătorul suprem este doar Dumnezeu.
  13. Nu contează cum te văd oamenii. Ei te privesc în funcție de propria percepție, de rănile interioare nevindecate sau uneori de propriile interese. Important este cum ești în fața Lui Dumnezeu și cum te vede El. 
  14. Granițele personale sunt extrem de importante. Îți protejează starea de bine fizică, psihică, emoțională și sufletească, atunci când ai de-a face cu oameni intruzivi, controlori, posesivi, rău voitori ori care au grave complexe de inferioritate. Fără limite personale, vei simți constant frustrare și lipsă de apreciere, iar oamenii nu vor ști ce anume nu tolerezi în raport cu ei. Pastrează-ți limitate și vindecă sentimentele de vinovăție.
  15. Atunci când un om se comportă urât cu tine, mai ales când ești politicos cu el, nu te certa și nu transmite gânduri negative. Pur și simplu ignoră-l. Te va scuti de multe neplăceri, de tulburare și te va ajuta să-ți menții pacea, limitele și starea de bine. Reține că un comportament urât niciodată nu va veni de la un om mai bun ca tine. Ci de la un om care are multe răni nevindecate, frustrare sau lipsă de educație.
  16. Oamenii nu sunt răi. Rău este întunericul din ei, care prin liberul lor arbitru le stăpânește mintea cu gânduri care nu sunt de la Dumnezeu. Stai departe de ei și iartă-i cât de mult este cu putință. 
  17. Iertarea este foarte importantă! Este aripa rugăciunii. A ierta nu înseamnă a fi de acord cu faptele cuiva. Ci a dori să-ți fie sufletul și mintea în iubire și lumină. 
  18. Iubirea este foarte importantă. Este aripa rugăciunii. Dumnezeu a făcut lumea din iubire și tot din iubire ni L-a dăruit pe Unicul Său Fiu, ca să se nască și să se răstignească pentru noi și pentru mântuirea noastră. 
  19. Ai grijă cui dăruiești iubirea și încrederea ta. Dacă o dai celor care nu vor ști să facă cu ea, este posibil să îți îmbolnăvești mintea, trupul și sufletul. Caută să te prețuiești și să dăruiești calitățile tale, celor care știu cu adevărat că le prețuiască. 
  20. În tot ceea ce faci, când costurile sunt cu mult prea mari față de beneficii, singurul care are de suferit ești doar tu. Este nevoie de o analiză atentă a modului în care alegi să îți consumi timpul, energia, chiar și iubirea. 
  21. Când ești mâhnit, caută mai întâi să înțelegi de ce treci prin anumite situații. Reține că suferința este o treaptă importantă în evoluția ta ca om. Si omul se dezvoltă doar prin ea, nicidecum din starea de confort. Depinde doar de tine dacă vrei sau nu, să urci treptele spre cea mai înaltă formă de evoluție sufletească. 
  22. Fii înțelept în orice circumstanță și fii educat! Amintește-ți că înțelepciunea este precum apa revărsată peste un foc mistuitor, în timp ce o educație bună te va ajuta să faci față educației proaste a altora. 
  23. Prevenția este mult mai benefică, decât eforturile depuse în procesul de vindecare. Ține minte că unele suferințe, lasă urme foarte adânci și necesită un timp foarte lung de vindecare. Cu toate astea, există cicatrici care rămân. 
  24. Învață cât poți din greșeli altora. Timpul este prea prețios ca să îl risipești, făcând toate greșelile lumii. 
  25. Pacea este cu mult mai benefică decât dreptatea. Pentru asta ai nevoie să fii conectat cu tine și să-ți (re)construiești stima de sine, astfel încât să nu ai nimic de demonstrat nimănui. Muncește la propria persoană minte-trup-suflet, ca să poți păstra pacea, mai ales în vremuri tulburi, de vrajbă sau prigoană. A căuta să ai dreptate, de multe ori poate aduce furtuni de nestăvilit. Fii cu băgare de seamă, ce „lupte lumești” vrei să duci. 
  26. Cel mai greu, nu sunt de suportat aspectele efemere ale vieții de zi cu zi, ci să poți menține pacea, într-o lume plină de provocări. 
  27. Fii bun cu cei din jurul tău, dar nicidecum naiv.
  28. Fii săritor, dar nu cu costul propriei stări de sănătate fizică, psihică și emoțională. 
  29. Credința în Dumnezeu, răbdarea și perseverența, sunt foarte importante în misiunea ta pe acest Pământ. Ține minte că Dumnezeu nu intervine în liberul tău arbitru și fără El nimic nu este cu putință. 
  30. Nu impune nimănui adevărul sau cunoașterea ta. Nimeni nu deține adevărul absolut, decât Dumnezeu. Tu ai propriul drum, la fel fiecare om. Și fiecare om are propriul ritm. Cine nu are ochi să vadă și urechi să audă, înseamnă că nu sârguiește suficient să înțeleagă cu inima și să fie vindecat. Riști astfel, să pierzi pacea ta, inutil. 
  31. Suntem în trecere pe acest Pământ, nu la întrecere. Prin urmare, ocupă-te de propria grădină și în ea vei găsi nestemate neprețuite pentru tine și călătoria sufletului tău pe acest Pământ. Nu mai căuta în afara curții tale, ce se află în ea. Și lasă curtea vecinului deoparte. Reține că și sărea și zahărul arată la fel, dar nu au același gust. 
  32. Ce este bine pentru mine, nu este musai să-și fie și ție de folos. Și invers. Avem povești de viață diferite, venim pentru lecții diferite, suntem unici. Dorește-ți ce este mai potrivit pentru tine, caută să te inspiri de la alții, dar nu-ți dori să fii ca ei. Fii tu. Fii autentic. Iar asta te va ține departe de invidie. 
  33. Setează-ți obiective clare, caută să ai hobby-uri, pasiuni, învață permanent ceva nou, zilnic desfășoară cel puțin o activitate care să-ți aducă bucurie, alocă-ți timp de odihnă, mănâncă sănătos, fă mișcare în aer liber, roagă- te cât de mult poți, fii atât de ocupat cu viața ta, astfel încât să nu mai ai timp de gânduri care să nu-ți aducă niciun beneficiu. 
  34. Atunci când în propria viață te simți obosit și lipsit de speranță, vorbește cu Dumnezeu. Poate nu crezi în El, dar nici nu ai nimic de pierdut dacă încerci. Cu siguranță, El îți va ghida pașii. 
  35. Comuniunea cu Dumnezeu, Credința în El, Sfânta Liturghie de Duminică, un Duhovnic bun, rugăciunile zilnice și de noapte, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, Sfeștania, maslul, agheasma, anafura, și multe altele, sunt darurile cele mai de preț, pe care Dumnezeu ni Le-a lăsat, pentru ca noi să ne curățăm zilnic haina cea murdară cu abaterile noastre de la o viață în iertare, iubire și lumină. Sigur, toate depind de liberul arbitru al fiecăruia. Cu toate acestea, caută să le descoperi cât mai devreme cu putință. Cu cât rătăcirea este mai mare, cu atât și revenirea este mai anevoioasă.
  36. Oricât de plină de provocări este viața, întotdeauna Dumnezeu ne trimite și oameni minunați, gata oricând să ne sprijine. Dacă ai astfel de oameni în viața ta, prețuiește-i. Dacă nu vezi un astfel de om, caută mai atent. 
  37. Nici fericirea, nici liniștea interioară, ori pacea minții, nu sunt constante și permanente. Este nevoie de eforturi zilnice și de perseverență în ale menține. Reține că viața este un lung șir de lecții, de suișuri și coborâșuri, care cu cât le accepți mai repede, cu atât vei atinge un nivel tot mai înalt de evoluție. Totul depinde doar de liberul tău arbitru.  
  38. Dacă nu manifești iubire către tine (cea din smerenie), nu te prețuiești și nu ești fericit cu tine însuți, nu vei manifesta nici față de ceilalți. Tot ce vei face, va fi să aștepți la nesfârșit să îți ofere ceilalți (și nu vei primi), ceea ce se află deja în interiorul tău și poți descoperi, doar dacă vei parcurge călătoria ta interioară de vindecare, recuperare și creștere. 
  39. Viața este o călătorie a sufletului. Suntem trup-minte-suflet, iar de suflet, numai Dumnezeu se ocupă. Fă în așa fel ca viața ta să conteze, descoperă-ți misiunea, pune-L pe Dumnezeu în tot ceea ce faci și mergi cu încredere în direcția visurilor tale. Râzi cât de mult poți, fă bine cât de mult poți, trăiește cu sufletul și ține minte că toate trec. Dacă vrei să fii în lumină și Fiu al lumii, precum fitilul și untdelemnul ard în candelă la o icoană, așa și candela inimii tale să ardă neîncetat.

#2025, te privesc încrezătoare și te îmbrățișez de „bun venit” cu credință puternică în bunul Dumnezeu, care știe cel mai bine nevoile și neputințele mele, care mă protejează de tot ce nu-mi este de folos și care știu că te-a rânduit în modul cel mai potrivit pentru mine!

Vă doresc acest nou început al anului 2025, să dăinuie mult cu sănătatea trupească și sufletească, cu pace, bucurii, cu liniște sufletească, iubire infinită, procese blânde de iertare, evoluție la cel mai înalt nivel, credință puternică în Dumnezeu, iar speranța, fericirea și gândurile bune pe care le manifestați în aceste zile să vă însoțească neîncetat! Amintiți-vă în fiecare zi că sunteți suflet – trup – minte, iar de suflet doar Dumnezeu se ocupă, prin rugăciune, spovedanie, împărtășanie, o rânduială duhovnicească, iubire și iertare.

Un An Nou cu spor în toate cele bune! 

Psiholog Mirela Munteanu
📞0720.519.582

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *