Educația Sexuală Sănătoasă: Între necesitate și sexualizare!

Într-o lume în care diversitatea și exprimarea de sine sunt tot mai promovate prin mediile online, industria farmaceutică și cea de divertisment, valorile fundamentale ale familiei și educației sunt supuse unor presiuni constante. Aceste influențe au un impact major asupra dezvoltării copiilor, modelându-le identitatea, relațiile și percepția asupra comportamentelor cu adevărat benefice pentru ei.

Înainte de a expune viziunea și cunoștințele mele asupra acestui subiect delicat, subliniez că scopul meu principal este protejarea integrității sufletești a copiilor și educarea lor într-un mediu sănătos, sigur și echilibrat. Din acest motiv, abordez astăzi teme precum „educația sexuală” și „influențele externe care pot afecta dezvoltarea copiilor”.

Nu pretind că dețin adevărul absolut, însă mă ghidez după învățătura Ortodoxă care se axează pe iubirea de Dumnezeu și de aproapele, sfințenia sufletului, comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune și Tainele Sfintei Biserici, mântuirea prin Hristos, educația în familie, demnitatea și libertatea umană – respectând diversitatea culturală.

Consider că doar printr-o relație autentică cu Dumnezeu, putem discerne între ceea ce zidește sufletul unui copil și ceea ce îl poate răni sau perverti.

Tot ceea ce expun în acest articol, are o bază solidă atât în studiile de psihosexologie, neuroștiințe, psihiatria copilului și adolescentului, anatomia umană, psihologia dezvoltării copilului și etapele de vârstă, cât și în cărțile cu învățăturile Sfinților Părinți, Sfânta Scriptură și structura tradițională a familiei.

Această perspectivă care abordează ființa umană în toată complexitatea sa – minte, trup și suflet – îmi permite să analizez profund impactul diferitelor influențe asupra copiilor și să ofer soluții echilibrate, fundamentate atât științific, cât și duhovnicește.

Competențele mele profesionale în psihologie clinică, psihosexologie și psihoterapia sistemică a cuplului și a familiei, îmi oferă o înțelegere amplă asupra dezvoltării umane și a impactului pe care mediul îl are asupra copiilor.

Cel mai important aspect al formării și dezvoltării mele în calitate de om pentru oameni, este faptul că sunt un psiholog creștin-ortodox practicant. Mă simt binecuvântată prin prezența în viața mea a Părintelui Duhovnic, care mă îndrumă și mă sprijină în urcușul meu duhovnicesc.

Slavă Lui Dumnezeu pentru darul de a aprofunda Ortodoxia și de a aborda ființa umană în toată complexitatea sa: minte, trup și suflet. Această ancorare în credință îmi oferă o viziune clară asupra modului în care putem proteja lumina, puritatea și inocența copiilor, într-o lume tot mai expusă influențelor extrem de dăunătoare.

Este îngrijorător cum mediile online, alimentate de algoritmi care adesea promovează un conținut provocator, pot crea realități distorsionate, mai ales pentru cei care nu au încă toate instrumentele necesare pentru dezvoltarea în toată complexitatea ființei lor – minte, trup și suflet.

De asemenea, în domeniul medical și farmaceutic, sunt susținute tratamente și intervenții care vizează sexualitatea și modificările fizice ale corpului, inclusiv intervențiile de schimbare de gen, fără a exista o reglementare suficient de clară privind impactul acestora, asupra dezvoltării psihologice a copiilor.

În acest context, expunerea informațiilor care nu doar că influențează structura tradițională a familiei, dar și modelarea dezvoltării sănătoase a individului, poate avea un efect toxic asupra echilibrului copiilor, în toată complexitatea ființei lor.

Un alt aspect extrem de îngrijorător este curentul de sexualizare prematură a copiilor și normalizarea masturbării, un fenomen care poate lăsa urme adânci asupra dezvoltării lor emoționale, psihologice, fizice și sufletești. Este esențial să fim conștienți de acest impact, astfel încât părinții, și nu doar, să poată proteja copiii de influențe care le-ar putea afecta copilăria și cursul natural al dezvoltării lor – pubertatea, adolescența, chiar viața de adult.

Pe măsură ce abordăm subiecte sensibile legate de educația sexuală, este esențial să reținem că fiecare decizie luată astăzi, poate influența profund viața unui copil. Consider că scopul principal al adulților este să protejeze integritatea sufletească a celor mici și să le ofere un cadru de dezvoltare echilibrat, care să le permită să înțeleagă valorile relațiilor sănătoase. Viața este mai mult decât ceea ce vedem în planul material.

În acest articol, îmi propun să ofer o înțelegere clară și profundă a importanței educației sexuale sănătoase pentru copii, subliniind diferența dintre “educația sexuală echilibrată” și “sexualizare”. Voi explora cum expunerea timpurie la comportamente sexuale sau materiale cu conținut sexual, poate afecta dezvoltarea creierului și a proceselor emoționale ale copiilor – în special în primii șapte ani de viață. De asemenea, voi analiza impactul unor comportamente, precum masturbarea, asupra sănătății emoționale, psihologice, trupești și sufletești a acestora.

În acest articol, voi aborda și rolul esențial al părinților, și al celor din jur, în protejarea copiilor de influențe nocive, oferind recomandări clare despre cum să recunoască semnele sexualizării premature și cum să intervină corect și sănătos.

Este bine de reținut că o educație sexuală realizată la momentul potrivit și într-o manieră sănătoasă, îi ajută pe copii să dezvolte relații bazate pe respect, iubire, credință și înțelegere.

În schimb, sexualizarea prematură poate lăsa urme adânci asupra psihicului unui copil, iar pe termen lung pot exista efecte negative, uneori iremediabile. Voi sublinia cât de mult contează pentru un copil, ca părinții să fie corect informați și să înțeleagă fiecare etapă din dezvoltarea acestuia, pentru a-i proteja integral sănătatea.

În același timp, este esențial să subliniez faptul că fiecare individ are liberul arbitru în a face alegeri, dar și că aceste alegeri vin cu anumite responsabilități și consecințe. Este crucial ca fiecare persoană să fie conștientă de impactul deciziilor sale asupra propriei vieți și a celor din jur, mai ales atunci când vorbim despre dezvoltarea și educația unui copil.

În fața tuturor provocărilor actuale, este extrem de important ca fiecare dintre noi – părinți, cadre didactice, rude sau membri ai unei comunități – să acționăm cu responsabilitate și să educăm copiii într-un mediu care să sprijine dezvoltarea lor sănătoasă.

Fiecare alegere pe care o facem pentru ei astăzi, le modelează și le impactează viitorul. Vă recomand să nu amânați educația corectă și protecția copiilor. Este foarte important să fim adulți responsabili, să le protejăm sănătatea emoțională, fizică, psihică și sufletească, și să le oferim siguranța de care au nevoie pentru a crește în armonie.

Prin urmare, te invit să reflectezi asupra modului în care alegerile tale pot contribui la construirea unui viitor mai sănătos pentru copii și să descoperim împreună cum să fim adulți responsabili în educația lor, protejându-le sănătatea emoțională, fizică, psihologică și sufletească, într-o lume care se schimbă rapid, și din păcate, nu într-o direcție prea sănătoasă.

Consider că nimeni nu poate proteja cu adevărat un copil, decât adulții responsabili pentru el, sănătoși din punct de vedere clinic și interesați să le ofere un mediu sigur și iubitor, pentru a se dezvolta armonios.

I. Diferența dintre Educația sexuală și Sexualizare.

a) Educația sexuală.

Educația sexuală este un proces de învățare despre aspectele fizice, emoționale, sociale și culturale ale sexualității. Aceasta include informații despre dezvoltarea corpului, relații sănătoase, consimțământ, reproducere, prevenirea bolilor cu transmitere sexuală, respectul față de sine și față de ceilalți, precum și înțelegerea normelor sociale și culturale legate de sexualitate.

Atunci când este realizată corect, educația sexuală devine un proces natural, adaptat vârstei copilului, care îi oferă informațiile necesare pentru a-și respecta și proteja propriul corp. O abordare bine structurată sprijină adulții și părinții în ghidarea copiilor și adolescenților către o înțelegere sănătoasă a identității lor, a relațiilor și a alegerilor responsabile, în armonie cu valorile fiecărei familii.

În primii 7 ani de viață, creierul unui copil este extrem de plastic și se află într-o dezvoltare rapidă. În această perioadă copilul învață despre sine, despre corpul său, despre diferențele dintre sexe și despre relațiile interumane.

La această vârstă fragedă, educația sexuală nu presupune discuții despre sexualitate în sensul matur al termenului, ci mai degrabă formarea unor principii fundamentale de respect față de propria persoană și de ceilalți. Este esențial ca cei mici să învețe noțiuni precum „spațiu personal”, „intimitate”, „zone intime” și „consimțământ”, toate explicate într-un limbaj adecvat vârstei.

Educația sexuală corectă, ajută copilul să-și construiască un sistem sănătos de valori privind intimitatea și relațiile interumane. De exemplu, copilul va învăța cum să-și protejeze intimitatea și cum să respecte intimitatea altora.

Această educație, include informații despre denumirea corectă a părților corporale, diferențele biologice dintre băieți și fete, precum și faptul că nimeni nu are voie să-l atingă sau să-i introducă degetele, ori diferite obiecte, în zonele intime. Acest principiu se aplică indiferent de persoană, fie că este un cadru didactic, o rudă, prieten de familie sau un îngrijitor.

Exemplu de dialog despre intimitate între un părinte și copil de 3 ani:

Părinte: Copilul meu (sau cum vă adresați copilului vostru) vreau să-ți spun ceva important despre corpul tău. Sunt părți ale corpului care sunt doar ale tale, cum ar fi zonele acoperite de chiloței.

Copil: Ce părți?

Părinte: Părțile intime (folosiți termenii cu care vă adresați copilului – funduleț și…), adică acelea pe care doar tu le poți vedea și atinge. Nimeni altcineva nu trebuie să le atingă sau să le vadă, în afară de mami și tati. Și doar atunci când este nevoie, cum ar fi la baie sau când te schimbăm de hainele tale.

Copil: Și eu pot să zic „da” sau „nu”?

Părinte: Exact! La fel este și dacă cineva vrea să te îmbrățișeze. Trebuie să îți ceară voie. Și dacă nu vrei, poți spune „Nu vreau.”. Dacă insistă mai spui o dată “Nu vreau și nu mă poți obliga.” și vii la mine sau la tatăl tău, iar noi te vom proteja. La grădiniță, mergi direct la doamna educatoare. Iar acasă ne povestești și nouă. E foarte important să îți respecți corpul și să te asiguri că cei din jur înțeleg ce vrei tu. 

Copil: Dacă cineva mă atinge la chiloței?

Părinte: Atunci spui „Nu e voie!” și vii imediat la mine sau la tati. La grădiniță, mergi direct la doamna educatoare iar acasă ne spui și nouă. Noi întotdeauna te vom ajuta și ne vom asigura că totul e în regulă. Rolul părinților este să aibă grijă de copilași, să-i iubească și să-i protejeze de cine nu respectă intimitatea lor.

Copil: Mereu?

Părinte: Mereu! Noi suntem aici să te protejăm și să te iubim.

Este esențial ca părinții, sau adulții responsabili de copii, să le explice aceste concepte pentru a preveni riscurile abuzului sexual, o problemă gravă în România. Din păcate, există prea puține instituții specializate în prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale, iar mulți oameni nu conștientizează amploarea fenomenului.

b) Sexualizarea.

Sexualizarea se referă la expunerea copilului la comportamente, imagini sau idei cu caracter sexual, fără ca acesta să fie pregătit să le înțeleagă. De asemenea, implicarea copiilor în contexte care le atribuie un caracter sexual inadecvat vârstei sau stadiului lor de dezvoltare, reprezintă o formă de sexualizare.

Aceasta poate include expunerea la conținut sexual explicit, la comportamente sexuale sau la presiuni de a adopta o atitudine sexuală. Sexualizarea precoce reprezintă un risc major pentru dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului, afectându-i echilibrul fizic, psihic, emoțional și sufletesc.

II. Sexualizarea în primii 7 ani de viață – Efectele negative asupra dezvoltării copilului.

Pentru a înțelege impactul negativ al sexualizării premature, este important să analizăm principalele riscuri la care sunt expuși copiii:

a) Confuzie emoțională și anxietate.

În jurul vârstei de 5 ani, copiii încep să înțeleagă noțiuni fundamentale despre corpul lor, interacțiunile sociale și diferențele dintre sexe. Expunerea prematură la materiale cu conținut sexual sau comportamente sexuale, poate crea confuzie și anxietate, perturbând dezvoltarea lor emoțională.

De exemplu, o fetiță de 5 ani, expusă la imagini indecente sau la comportament sexual, poate dezvolta sentimente de rușine sau frică, fără să înțeleagă corect situația. Aceste trăiri pot fi internalizate, conducând la anxietate constantă, izolare socială sau dificultăți în stabilirea limitelor interpersonale.

b) Percepție distorsionată asupra corpului și autocontrolului.

Copiii expuși prematur la conținut sexual pot dezvolta o percepție distorsionată asupra propriului corp, considerând că valoarea lor depinde de aspectul fizic sau de atenția primită.

Expunerea la imagini sau comportamente inadecvate poate afecta controlul impulsurilor și înțelegerea limitelor personale. Astfel, copiii pot deveni vulnerabili la influențe externe, acceptând situații nepotrivite sau imitând comportamente inadecvate pentru vârsta lor.

c) Risc crescut de abuz sexual.

Sexualizarea timpurie poate face ca un copil să nu recunoască un comportament inadecvat sau periculos, devenind astfel mai vulnerabil în fața abuzurilor. Lipsa unei educații adecvate despre intimitate și consimțământ, poate duce la dificultăți în stabilitatea unor limite personale sănătoase și la normalizarea abuzurilor sexuale.

d) Probleme emoționale și relaționale.

Un copil expus prematur la sexualitate poate dezvolta un atașament nesigur, manifestând anxietate, izolare sau dificultăți în stabilirea relațiilor sănătoase. În timp, acest lucru poate duce fie la hipersexualizare, fie la evitarea contactului emoțional profund, dificultăți în gestionarea emoțiilor, respingerea afecțiunii sau intimității – afectând stima de sine și echilibrul emoțional.

Pentru a preveni astfel de efecte negative, este esențial ca părinții să creeze un mediu sigur, bazat pe încurajare și dialog deschis. O educație adaptată vârstei și un sprijin constant din partea adulților responsabili, pot ajuta copiii să-și dezvolte o viziune sănătoasă asupra intimității și relațiilor interumane.

III. Ipsația la sugari: explorare senzorială sau comportament problematic?

Întâlnesc frecvent în discuțiile cu unii părinți sau chiar în mediul online termenul „ipsație”, înțeles și utilizat de cele mai multe ori într-un mod și cu un înțeles, eronat.

a) Ce este ipsația și de ce nu trebuie confundată cu masturbarea?

Ipsația provine din cuvântul latin „ipsare”, care înseamnă „a atinge” sau „a se atinge pe sine”.
În psihologie și neurologie, acest termen se referă la comportamentele de explorare senzorială care apar în mod natural la sugari, ca parte a procesului de descoperire a propriului corp.

Ipsația nu are nicio legătură cu sexualitatea și este pur reflexivă, făcând parte din dezvoltarea fiziologică normală a copilului. Confuzia apare atunci când termenul „ipsație” este folosit incorect pentru a descrie comportamentele de autostimulare ale copiilor mai mari.

Ipsația nu poate fi considerată masturbare la sugari, deoarece aceștia nu au conștiință sexuală. Comportamentele lor sunt legate exclusiv de explorare senzorială și de satisfacerea unor nevoi de autoliniștire, de exemplu suptul degetului.

b) Explorarea senzorială la sugari: Ce este și cum se manifestă?

Explorarea senzorială este sistemul prin care sugarii își descoperă corpul și înțeleg lumea din jurul lor prin simțuri. Aceasta este o etapă fundamentală a dezvoltării lor și implică interacțiunea atât cu propriul corp, cât și cu mediul înconjurător. Sugarii sunt foarte curioși și au tendința de a atinge diferite zone ale corpului, ceea ce le permite să înțeleagă senzațiile pe care le trăiesc.

În această perioadă, bebelușii explorează tactil și kinestezic, atingându-și fața, mâinile, picioarele și alte părți ale corpului, pentru a experimenta senzațiile noi. Acest comportament este un mod normal de a învăța despre propriul corp și nu trebuie confundat cu masturbarea, care este un comportament conștient și legat de sexualitate.

De asemenea, explorarea senzorială poate include și alte activități, cum ar fi suptul degetului, legănatul sau mișcările ritmice – toate cu rolul de a-l liniști pe copil și de a-i oferi un sentiment de confort și siguranță.

c) Explorarea senzorială la sugari: motiv de îngrijorare?

În cele mai multe cazuri, acest comportament nu este un motiv de alarmă, atâta timp cât:
•  Apare ocazional și nu devine compulsiv.
•  Nu interferează cu activitățile zilnice ale copilului.
•  Nu este însoțit de semne de stres sau alte comportamente neobișnuite.

Totuși, trebuie să fim atenți la semnele unei posibile probleme, precum:
•  Dacă devine excesivă sau repetitivă.
•  Dacă apare frecvent în public sau în context inadecvat.
•  Dacă este asociată cu stres, anxietate sau comportamente neobișnuite.

d) Confuzia între explorarea senzorială la sugari și masturbarea în cazul copiilor mai mari.

Este important să facem o distincție clară între explorarea senzorială naturală a sugarilor și masturbarea copiilor mai mari.

Explorarea senzorială este un comportament natural, fără conotație sexuală, care face parte din dezvoltarea normală a sugarilor.

În schimb, masturbarea la copiii mai mari poate fi influențată de factori externi, cum ar fi expunerea la stimuli sexuali sau stres, și poate fi un comportament însoțit de conștiință sexuală.

Confuzia între aceste două comportamente apare atunci când părinții sau specialiștii atribuie „explorării senzoriale” comportamentele de autostimulare ale copiilor mai mari, când de fapt, motivele și implicațiile sunt foarte diferite.

Explorarea senzorială nu este un comportament sexual și nu poate fi confundată cu masturbarea, care implică o motivație conștientă.

e) Reacția părinților și gestionarea situației.

Felul în care părinții reacționează este esențial pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului.

Recomandările sunt:
​​•  Evitarea dramatizării – Bebelușii nu au conștiință sexuală, astfel că nu trebuie să-i certați sau să-i pedepsiți.
•  Distragerea atenției – Dacă explorarea senzorială devine frecventă, este util să le oferiți copiilor alte activități adecvate vârstei lor.
•  Crearea unui mediu echilibrat emoțional și spiritual – Uneori, acest comportament poate fi o formă de autoliniștire cauzată de stres sau de nevoi emoționale nesatisfăcute.

f) Consultarea unui specialist

Dacă părinții sunt îngrijorați de frecvența sau intensitatea acestui comportament, consultarea unui medic pediatru sau a unui psiholog cu experiență în sfera clinică și a psihosexologiei, poate oferi clarificări suplimentare și soluții personalizate.

Este important să se înțeleagă faptul că explorarea senzorială face parte din dezvoltarea naturală a copilului și că orice îngrijorare trebuie tratată cu atenție și înțelegere. Cauzele care stau la baza acestor comportamente involuntare, dar considerate nesănătoase, vor fi explorate în continuarea acestui articol. De altfel, îți recomand să citești și articolul “Masturbarea la copii, firesc sau nefiresc?“, pe care l-am scris într-un alt format, la începutul anului 2024. 

Așadar, în primii șapte ani de viață, orice expunere la concepte sexuale neadecvate vârstei poate avea efecte negative semnificative asupra dezvoltării fizice, psihice, emoționale și sufletești a copilului. Confuzia emoțională, anxietatea, dificultățile în formarea unei imagini de sine sănătoase și riscul crescut de abuz, sunt doar câteva dintre consecințele grave ale sexualizării premature.

Este esențial ca părinții să își protejeze copiii de expunerea la un astfel de conținut și să le ofere o educație sexuală adaptată vârstei, bazată pe respectul de sine, stabilirea limitelor personale și dezvoltarea unor relații sănătoase.

IV. Copiii cu vârsta peste 7 ani.

După vârsta de 7 ani, creierul copiilor începe să se dezvolte într-un mod mai complex, iar aceștia pot înțelege mai multe detalii despre corpul lor și despre schimbările care vor apărea pe măsură ce cresc.

Educația sexuală, în această etapă, devine mai detaliată, iar copiii încep să conștientizeze mai bine procesele biologice, emoționale și sociale legate de dezvoltarea lor. Le putem explica diferențele dintre băieți și fete, cum se dezvoltă corpul uman și ce se întâmplă în timpul pubertății și adolescenței.

De exemplu, este important ca fetele să înțeleagă ce este menstruația, pilozitatea corporală și dezvoltarea sânilor, toate aceste schimbări fiind semne naturale ale maturizării lor. Menstruația este un proces fiziologic ce apare ca urmare a modificărilor hormonale, iar pilozitatea și dezvoltarea sânilor sunt alte semne ale tranziției către pubertate. Părinții ar trebui să le explice clar aceste schimbări, astfel încât să înțeleagă cum apar în corpul lor și că sunt complet naturale. De asemenea, este esențial ca părinții să le ofere informații despre igiena intimă în timpul menstruației, și nu doar, și despre cum să gestioneze aceste transformări în mod sănătos, pentru a se simți confortabile și în siguranță.

Totodată, băieții pot învăța despre erecție, schimbarea vocii, creșterea părului facial și corporal, precum și modificările legate de dezvoltarea masei musculare. Este important ca aceste schimbări fiziologice, care fac parte din procesul natural de maturizare, să nu fie asociate cu rușinea sau cu un comportament inadecvat. Părinții trebuie să transmită clar că aceste schimbări sunt absolut normale și naturale, iar gestionarea lor sănătoasă implică o înțelegere corectă a propriei identități și respectul față de sine și față de ceilalți. Este esențial ca discuțiile despre aceste subiecte să fie deschise, fără stigmatizare, și să aibă loc într-un cadru de susținere și educație sănătoasă.

Vă recomand, ca în calitate de părinți, și de adulți responsabili, să abordați aceste subiecte acasă, din timp, pentru a evita situația în care copilul să învețe despre ele de la persoane străine sau în cadrul sistemului educațional. Poate într-un mod și într-un cadru nepotrivit dezvoltării lor. Din păcate școala, nu va ține cont de vârsta copilului vostru, nici de faptul că el încă se bucură de lumea copilăriei, crede în basme și chiar în Moș Crăciun.

Am toată convingerea că familia joacă un rol esențial în educația unui copil, fiind principalul sprijin în transmiterea valorilor, înțelegerea proceselor naturale și menținerea unui climat de încredere și confidențialitate.

a) Igiena intimă și personală.

Igiena intimă și personală este un subiect esențial care trebuie abordat în această etapă, deoarece copiii devin mai conștienți de corpul lor și de schimbările care apar. Părinții trebuie să le explice importanța curățării și îngrijirii zonei intime, schimbării lenjeriei și menținerii unei igiene adecvate pentru a preveni posibile infecții.

Aceasta este o oportunitate excelentă de a le transmite valori legate de autoîngrijire, respect față de propriul corp și protejarea sănătății lor.

b) Abordarea calmă și deschisă a subiectelor delicate.

Este important ca părinții să adopte o abordare calmă și deschisă în discuțiile despre aceste subiecte. De exemplu, dacă o fetiță întreabă despre menstruație, părintele trebuie să îi răspundă sincer și pozitiv, explicându-i ce se întâmplă cu corpul ei și cum să aibă grijă de igienă în această perioadă, adaptând informațiile la vârsta și nivelul ei de înțelegere.

Aceste conversații trebuie să sublinieze că schimbările fizice sunt procese naturale, esențiale pentru dezvoltarea lor.

Părintele poate spune: „Corpul nostru nu rămâne mereu ca cel de copil. El se schimbă în fiecare zi pentru a se pregăti pentru viața de adult, atunci când vei crește mare ca mine și ca tatăl tău. Este foarte important să te simți în siguranță și să ai grijă de corpul tău.”

În cazul băieților, părinții trebuie să le explice că, uneori, „zona genitală devine tare” și că acest fenomen, numit erecție, este un proces natural al corpului, care nu trebuie asociat cu comportamentul sexual sau cu rușinea.

Părintele poate spune: „Atunci când această zonă intimă devine tare, este important să știi că nu trebuie să o arăți colegilor de școală, cadrelor didactice  sau altor persoane.”

„Corpul tău poate reacționa uneori prin erecție, iar acest lucru este normal. Este doar un semn că te dezvolți sănătos.”

Aceste discuții trebuie să pună accent pe respectarea propriului spațiu personal, dar și pe respectul față de ceilalți, evidențiind faptul că schimbările fizice sunt firești și esențiale pentru dezvoltarea fizică, emoțională și psihologică.

c) Pericolele sexualizării precoce.

Sexualizarea, în acest context, înseamnă expunerea unui copil la conținuturi sexuale care nu sunt adaptate vârstei și nivelului său de înțelegere. Dacă un copil este expus prea devreme la imagini sau comportamente sexuale prin internet, filme, reclame sau alte surse, acesta poate dezvolta o viziune distorsionată asupra sexualității și relațiilor interumane.

Această expunere prematură poate duce la confuzie emoțională și psihologică, afectând modul în care copilul percepe intimitatea și relațiile sănătoase. În viitor, poate avea dificultăți în stabilirea unor relații echilibrate și poate dezvolta probleme legate de încredere și respect în interacțiunile sociale.

De exemplu, un băiat expus la imagini și/sau videoclipuri cu conținut sexual la o vârstă fragedă, poate dezvolta o percepție greșită despre intimitate și relațiile dintre bărbați și femei. Aceasta poate influența modul în care își formează relațiile și poate duce la așteptări nerealiste sau la comportamente inadecvate.

De asemenea, poate apărea confuzie în legătură cu identitatea personală și cu propriile limite.

d) Educația sexuală – un proces gradual.

Prin urmare, educația sexuală trebuie să fie un proces gradual, adaptat nevoilor și nivelului de dezvoltare al fiecărui copil. Părinții trebuie să fie atenți la expunerea copiilor la conținuturi nepotrivite vârstei lor și să își asume responsabilitatea de a le oferi o educație sexuală corectă, bazată pe respectul de sine, igiena intimă și gestionarea sănătoasă a propriilor limite.

În plus, este esențial ca părinții să fie un model de respect și iubire reciprocă în relațiile lor, deoarece aceste valori se transmit copiilor și formează fundamentele unei educații sănătoase. Relațiile sănătoase și respectuoase dintre părinți nu doar că reprezintă un exemplu pentru copii, dar le și oferă o bază solidă pentru a înțelege ce înseamnă intimitatea și respectul în relațiile interpersonale.

Acesta nu trebuie să fie un subiect tabu sau rușinos, ci un proces educativ care promovează siguranța, respectul și încrederea în sine.

Educația sexuală trebuie să ajute copilul:
✔ Să înțeleagă și să aprecieze schimbările care apar în corpul său.
✔ Să învețe cum să își protejeze sănătatea fizică și emoțională.
✔ Să fie conștient de importanța respectării propriilor limite, dar și ale celorlalți.

În același timp, părinții trebuie să creeze un climat de deschidere și încredere, astfel încât copilul să se simtă confortabil să pună întrebări și să discute subiectele legate de sexualitate în mod natural și fără rușine.

V. Consecințele sexualizării premature asupra dezvoltării emoționale și comportamentale a copiilor.

1. Modificări la nivel cerebral și emoțional.

Expunerea precoce la stimuli sexuali poate afecta dezvoltarea creierului în mod semnificativ. Sistemul limbic și hipocampul, esențiale pentru procesarea emoțiilor și învățarea din experiențe, pot suferi modificări. Aceste zone ale creierului sunt responsabile pentru răspunsurile emoționale, iar expunerea timpurie la sexualitate poate perturba conexiunile neuronale, creând dezechilibre care pot duce la dificultăți în gestionarea emoțiilor și a relațiilor intime pe termen lung.
De asemenea, expunerea prematură poate influența formarea memoriei și procesarea experiențelor, lăsând amintiri dureroase sau confuze legate de sexualitate.

Exemplu: Un adolescent care a fost expus de mic la conținut sexual explicit dezvoltă dificultăți în gestionarea emoțiilor. În situații de stres, reacționează exagerat, fie prin izolare și anxietate, fie prin izbucniri de furie, deoarece creierul său a fost suprasolicitat cu stimuli pe care nu i-a putut procesa corect.

2. Riscuri emoționale și relaționale.
Copiii și adolescenții expuși prematur la sexualitate pot experimenta confuzie emoțională și dificultăți în diferențierea dintre presiunile sociale și propriile dorințe sau sentimente. Aceasta poate duce la formarea unor relații nesănătoase, în care consumul de materiale cu conținut sexual este perceput ca fiind normal, deși în realitate, este incompatibil cu dezvoltarea emoțională și psihologică sănătoasă.

Este esențial ca tinerii să învețe să facă diferența între comportamentele sexuale sănătoase și cele care pot fi periculoase pentru integritatea lor emoțională și psihologică.

Exemplu: O adolescentă care a fost expusă de mică la imagini și videoclipuri cu conținut sexual, ajunge să creadă că trebuie să fie provocatoare pentru a fi acceptată de băieți. Într-o relație, ea tolerează comportamente abuzive și lipsă de respect, crezând că acestea sunt o expresie a iubirii.

3. Tulburări sexuale pe termen lung.

Una dintre consecințele expunerii premature la sexualitate este dezvoltarea unor tulburări de natură sexuală, inclusiv disfuncții sexuale sau comportamente compulsive legate de sex. Adolescenții expuși de la vârste fragede la imagini cu conținut sexual sau la comportamente sexuale riscante, pot ajunge să aibă dificultăți în a stabili relații intime bazate pe respect și intimitate autentică. Aceste probleme pot include:

• Ejaculare precoce
• Disfuncție erectilă
• Lipsa dorinței sexuale
• Tulburări de orgasm feminin
• Dificultăți în a construi o intimitate sănătoasă în relațiile de cuplu

Exemplu: Un adolescent care a fost expus timpuriu la pornografie, poate deveni dependent de acest tip de stimul, iar mai târziu poate avea dificultăți în a stabili o relație de cuplu bazată pe intimitate autentică. La maturitate, întâmpină dificultăți în a se conecta emoțional cu partenera, bazându-se exclusiv pe stimularea vizuală. Mai mult, poate manifesta tulburare de ejaculare precoce sau tulburare de erecție, ceea ce-i va afecta capacitatea de a construi o relație sănătoasă.

4. Dependențe comportamentale.
Expunerea timpurie la sexualitate poate crea un teren propice pentru dezvoltarea dependențelor comportamentale legate de sex. Adolescenții care caută stimuli sexuali sau participă la activități sexuale, prea devreme, pot dezvolta comportamente compulsive, cum ar fi:
• Consumul excesiv de pornografie.
• Căutarea constantă de noi experiențe sexuale.
• Folosirea alcoolului și drogurilor pentru a stimula comportamentele sexuale.

Aceste dependențe sunt greu de gestionat și pot afecta profund viața personală, socială și educațională a adolescentului, având un impact negativ sănătății sale mentale și emoționale.

Exemplu: Un copil expus timpuriu la comportamente sexuale poate ajunge, la adolescență și la maturitate, să consume frecvent materiale pornografice în loc să construiască relații autentice, având dificultăți în a dezvolta o intimitate sănătoasă.

5. Efectele asupra sănătății fizice și sarcinile nedorite.
Expunerea prematură la sexualitate poate duce la riscuri fizice semnificative, cum ar fi:
• Infecțiile cu transmitere sexuală (ITS), precum gonoreea, sifilisul, chlamydia, herpesul genital și HPV, care pot avea consecințe pe termen lung asupra sănătății fizice și emoționale.
• Sarcinile nedorite, care pot schimba drastic traiectoria vieții unui adolescent.
• Complicațiile asociate comportamentelor sexuale neprotejate, mai ales în lipsa educației corecte despre protecție.

Exemplu: O adolescentă care primește informații eronate despre sexualitate din social media, sau chiar din cadrul sistemului educațional, poate ajunge să creadă că folosirea prezervativului în timpul actului sexual nu este necesară. Acest lucru o expune unui risc crescut de sarcină nedorită sau infecții cu transmitere sexuală.

6. Violența sexuală și abuzul sexual.
Copiii expuși prematur la comportamente sexuale și imagini sau videoclipuri cu conținut sexual, pot să nu recunoască semnele abuzului sexual sau să nu știe cum să reacționeze în fața unei agresiuni. Aceasta poate duce la o vulnerabilitate crescută și, în cazuri extreme, la abuzuri care trec neobservate sau neîmpărtășite.

Un copil care nu înțelege ce înseamnă un comportament sexual adecvat poate dezvolta confuzii emoționale care să-i afecteze relațiile viitoare, influențându-i încrederea în sine și percepția asupra comportamentului sexual sănătos.

Exemplu: Un copil care a fost expus la comportamente sexuale, imagini și/sau videoclipuri cu conținut sexual, poate considera că anumite comportamente inadecvate ale adulților sunt normale, nu va spune nimănui și poate rămâne blocat într-o relație în care este exploatat sexual.

7. Depresie, anxietate și alte tulburări emoționale.
Un copil expus prea devreme la materiale sau comportamente cu conținut sexual poate dezvolta tulburări emoționale precum depresia, anxietatea sau tulburările de comportament, având dificultăți în a înțelege și a gestiona conflictele interne legate de sexualitate.

Adolescenții pot recurge la consumul de alcool sau substanțe, pentru a face față presiunilor sociale legate de sexualitate, ceea ce agravează starea lor mentală și fizică.

Exemplu: Un copil care simte presiunea de a-și explora latura sexuală prematur, poate ajunge să dezvolte sentimente de vinovăție și rușine, ceea ce va duce la depresie și izolare socială în adolescență și la maturitate.

8. Confuzie în relațiile intime și dificultăți în stabilirea limitelor sănătoase.
Copiii expuși prea devreme la comportamente sau materiale cu conținut sexual, pot dezvolta o viziune distorsionată despre ceea ce înseamnă o relație intimă sănătoasă. Aceștia pot confunda atracția fizică cu intimitatea emoțională și pot fi influențați de standardele externe privind sexualitatea, fără a acorda importanță respectului și consimțământului într-o relație.

În unele cazuri, presiunea socială poate duce la consumul de alcool sau substanțe, pentru a „elibera” inhibițiile, ceea ce poate complica stabilirea unor limite sănătoase în relațiile intime.

Exemplu: Un adolescent poate simți presiunea de a accepta comportamente sexuale nepotrivite doar pentru a fi acceptat de prieteni sau pentru a menține o relație. În cazul unei fete, aceasta poate simți că trebuie să trimită imagini intime pentru a fi considerată „cool” în grupul ei, fără să conștientizeze riscurile pe termen lung.

9. Traume psihologice greu de tratat.
Experiențele traumatizante legate de expunerea prematură la sexualitate pot fi greu de vindecat, afectând stima de sine și relațiile viitoare. Traumele legate de abuzuri, violență sexuală și chiar expunerea la comportamente sexuale nepotrivite, pot lăsa răni adânci, care se vor reflecta în viața de adult.

Aceasta poate include:
•  Probleme de încredere în relațiile intime.
•  Incapacitatea de a dezvolta o viziune sănătoasă asupra propriei sexualități.
•  Probleme în construirea unei relații stabile și intime.

Exemplu: O persoană care a suferit abuzuri sexuale în copilărie poate să ajungă adult cu un comportament de evitare a relațiilor intime și o mare teamă de abandon. Aceasta poate duce la o viață sexuală și emoțională instabilă, marcată de teama de a fi vulnerabil.

10. Blocaje în dezvoltarea unei intimități sănătoase.
Expunerea prematură la materialele cu conținut sexual poate duce la dificultăți în dezvoltarea unei relații intime sănătoase. Un copil nu va face distincția între sexualitatea normală și comportamentele parafilice ale unui adult, ceea ce poate crea confuzie și poate duce la dezvoltarea unor blocaje emoționale și psihologice.

Acest lucru poate afecta percepția sa despre intimitate și consimțământ, iar aceste confuzii pot influența negativ relațiile intime ulterioare, creând dificultăți în a stabili limite sănătoase.

Exemplu: Un copil care a fost expus prea devreme la imagini sexuale poate ajunge să nu poată face distincția între comportamentele sexuale normale și cele deviante (exhibiționism, fetișism, incest, parafilii), dezvoltând o viziune distorsionată asupra relațiilor intime.

11. Dificultăți în a forma o identitate sexuală sănătoasă.
Expunerea prematură la sexualitate poate perturba dezvoltarea unei identități sexuale sănătoase. Adolescenții care sunt expuși prea devreme la materiale cu conținut sexual, pot experimenta confuzie legată de propriile dorințe și identitatea lor de gen.

În loc să dezvolte o înțelegere clară și sănătoasă a sexualității lor, aceștia pot ajunge să se identifice cu imagini și comportamente care nu reflectă autenticitatea lor.

Exemplu: Un adolescent care a fost expus la o varietate de imagini sexuale poate ajunge să fie confuz despre cine este și ce își dorește în ceea ce privește sexualitatea, neavând o înțelegere clară despre intimitate.

12. Desensibilizarea față de violența sexuală.
Expunerea continuă și excesivă la materiale pornografice, poate duce la desensibilizarea față de violența sexuală. Adolescenții care sunt expuși din primii 7 ani de viață, la imagini cu violență sexuală pot ajunge să perceapă aceste comportamente ca fiind normale sau chiar atrăgătoare, ceea ce poate afecta modul în care își construiesc relațiile intime.

Exemplu: Un adolescent care a vizionat materiale pornografice violente, poate începe să creadă că astfel de comportamente sunt acceptabile într-o relație și poate întâmpina dificultăți în a înțelege consimțământul și respectul într-o relație sexuală.

VI. Curiozitate și Masturbare: Care este diferența?

Curiozitatea față de propriul corp este un proces natural și sănătos, manifestându-se în contextul autodescoperirii, cum ar fi în timpul băii sau în momentele de relaxare. Copilul nu atribuie conotații sexuale atunci când explorează propriul corp, ci doar încearcă să înțeleagă cum funcționează. Acesta este un comportament normal, dar părinții trebuie să fie atenți și să ghideze copilul într-un mod care să prevină confuzia și rușinea.

Masturbarea, pe de altă parte, devine o preocupare atunci când este repetitivă, se întâmplă într-un context sexualizat, în public și nu face parte din procesul natural de autodescoperire. Acest comportament poate fi un semn al unei dezvoltări premature a interesului sexual, influențat de factori externi.

Masturbarea nu trebuie încurajată și, dacă devine frecventă sau este însoțită de disconfort emoțional sau social, este esențial ca părinții să intervină cu atenție, pentru a identifica cauzele și a oferi îndrumare. 

VII. De ce unii copii se masturbează și alții nu?

Este esențial ca părinții, dar și cadrele didactice, să înțeleagă cauzele care pot contribui la dezvoltarea comportamentelor sexuale premature sau inadecvate la copii.

Aceste comportamente nu sunt sănătoase și nici firești, fiind influențate de o varietate de factori care afectează dezvoltarea echilibrată a copilului, printre care:

1. Expunerea la stimuli sexuali: Atunci când copiii sunt expuși la imagini sau videoclipuri cu conținut sexual, fie în mod direct, fie prin media, pot dezvolta comportamente de autoexplorare sexuală înainte de vârsta potrivită. Această expunere poate crea confuzie și poate distorsiona modul în care copilul înțelege sexualitatea.

2. Traume emoționale și abuzuri: Copiii care au trăit experiențe traumatice sau abuzive pot recurge la comportamente sexuale, inclusiv masturbarea, ca formă de autoliniștire sau de gestionare a emoțiilor intense. Aceste comportamente pot deveni mecanisme dăunătoare de coping.

3. Mediile nesigure sau instabile: Un mediu emoțional nesigur, în care există conflicte, lipsă de încredere sau instabilitate, poate determina copilul să caute confort în comportamente sexuale. În loc să ofere un echilibru emoțional, aceste comportamente pot reprezenta o modalitate disfuncțională de gestionare a anxietății sau stresului.

4. Lipsa educației sexuale adecvate: În absența unei educații sexuale adecvate vârstei, copiii pot deveni confuzi în legătură cu propriul corp și cu noțiunile de intimitate și respect. Lipsa unei educații sănătoase poate duce la o dezvoltare prematură a interesului pentru sexualitate și poate favoriza comportamente sexuale inadecvate vârstei.

5. Imitarea comportamentului adulților sau altor copii: Copiii pot învăța comportamente sexuale prin observarea adulților sau altor copii expuși la astfel de stimuli. Chiar dacă nu înțeleg pe deplin semnificația acestora, copiii pot imita astfel de comportamente în mod inconștient.

6. Probleme de atașament: Un copil care nu are o relație sigură și stabilă cu părinții sau îngrijitorii săi, poate dezvolta comportamente de autoexplorare sexuală ca modalitate de căutare a confortului emoțional. Lipsa de încredere și un atașament nesigur pot duce la comportamente inadecvate vârstei.

7. Alimentația nesănătoasă: O dietă dezechilibrată poate influența nivelurile hormonale ale copilului și poate contribui la dezvoltarea unui comportament sexual prematur. De exemplu, o alimentație bogată în zaharuri procesate și grăsimi nesănătoase, poate duce la dezechilibre care afectează comportamentele și starea generală a copilului.

8. Dezechilibre endocrine sau hormonale: Modificările hormonale timpurii sau dezechilibrele endocrine pot stimula dezvoltarea unor comportamente sexuale înainte de vârsta potrivită. Aceste dezechilibre pot apărea din cauza unor afecțiuni medicale sau a unui stil de viață nesănătos.

9. Afecțiuni medicale sau tulburări neurologice: Diverse condiții de sănătate, cum ar fi afecțiunile neurologice sau predispoziții genetice, pot influența comportamentele unui copil, inclusiv manifestările sexuale premature.

10. Lipsa comuniunii cu Dumnezeu: O relație de familie fragilă, lipsită de comuniunea cu Dumnezeu, poate favoriza dezvoltarea unor comportamente nesănătoase la copil. În absența unei îndrumări clare și a unor valori morale bine definite, acesta poate experimenta confuzie și se poate orienta către comportamente distructive.

11. Mediul educațional: Abordarea educațională din școli, grădinițe sau alte medii externe joacă un rol important în dezvoltarea comportamentului sexual la copii. O educație sexuală oferită prematur sau fără un ghidaj adecvat, poate crea confuzie sau poate stimula comportamente sexuale inadecvate.

12. Relația dintre părinți: O relație instabilă, disfuncțională sau marcată de conflicte frecvente între părinți, poate afecta profund dezvoltarea emoțională a copilului. Un mediu familial sănătos ajută la crearea unei baze solide pentru înțelegerea adecvată a intimității și relațiilor interumane.

Este esențial ca părinții să fie atenți la mediul în care copiii lor petrec timp, inclusiv la creșă, grădiniță, școală, locul de joacă, grupul de prieteni, rude, prieteni de familie, îngrijitori. Copiii care cresc într-un mediu stabil, plin de iubire și susținere, au mai multe șanse să se dezvolte într-un mod sănătos.

Comunicarea deschisă și implicarea emoțională a părinților sunt cheia unei dezvoltări echilibrate.

VIII. Cum să prevenim expunerea prematură la sexualizare: rolul părinților, cadrelor didactice și tuturor adulților sănătoși din punct de vedere clinic.

Într-o lume din ce în ce mai expusă la imagini și videoclipuri cu conținut sexual, protejarea copiilor de sexualizare prematură este un aspect esențial al educației parentale.

Expunerea prematură la sexualitate poate avea efecte devastatoare asupra dezvoltării emoționale, psihologice, fizice și sufletești ale unui copil.

Părinții, cadrele didactice și toți adulții sănătoși din punct de vedere clinic, au responsabilitatea de a crea un mediu sigur și protejat, în care copiii să se poată dezvolta armonios, fără a fi influențați de standarde sociale și comportamente sau materiale cu conținut sexual.

a) Educația sexuală sănătoasă și responsabilă.

Educația sexuală trebuie să facă parte din dezvoltarea copilului, dar trebuie abordată într-un mod care să încurajeze respectul de sine, autocontrolul și înțelegerea limitelor personale. Nu este vorba doar despre a oferi informații despre anatomie și funcțiile corpului, ci și despre învățarea unor valori fundamentale, precum demnitatea personală, respectul reciproc și importanța relațiilor bazate pe iubire și înțelegere.

Este esențial ca părinții să abordeze educația sexuală într-un mod adecvat vârstei copilului, evitând referirile la comportamentele sexuale premature, cum ar fi masturbarea. Discuțiile ar trebui să se concentreze și pe înțelegerea corpului propriu, pe dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase în învățarea despre limitată personală, precum și respectul față de ceilalți.

Educația sexuală nu trebuie să fie interpretată ca o invitație la explorarea sexuală precoce, ci ca o oportunitate pentru copil, de a învăța cum să protejeze corpul și să construiască relații sănătoase.

Exemplu: Un părinte poate spune unui copil, încă din primii ani de viață: „Corpul tău este special și este al tău”. (Poți reveni oricând la capitolele anterioare pentru a relua modalitatea de a abordarea a unor dialoguri sănătoase.)

b) Protejarea mediului în care copiii cresc.
Pe lângă educația sexuală corectă, este esențial ca părinții să protejeze copiii de influențe externe care pot transmite mesaje greșite sau inadecvate despre sexualitate.

Părinții trebuie să fie atenți la conținutul media pe care copiii lor îl consumă, să limiteze accesul acestora la internet și să monitorizeze ce programe TV, desene animate sau filme vizionează. În plus, părinții pot instala un control parental pe dispozitivele digitale, pentru a preveni accesul la conținut care nu este adecvat vârstei copilului.

Exemplu: Un părinte poate alege să vizioneze împreună cu copilul un film educativ care promovează valori pozitive, cum ar fi prietenia, relația dintre un bărbat și o femeie, respectul și valorile creștine. De asemenea, poate stabili reguli clare pentru utilizarea internetului, precum și limitarea timpului petrecut pe rețelele sociale și accesul doar la site-uri educative sau de divertisment, adecvate vârstei copilului. Aceste măsuri sprijină protejarea copilului de influența care ar putea contribui la sexualizarea prematură și la formarea unui mediu sănătos și sigur pentru dezvoltarea lui.

Crearea unui astfel de mediu acasă, bazat pe valori, respect de sine, responsabilitate și autocontrol, va sprijini dezvoltarea unor relații interumane sănătoase și va preveni comportamentele riscante legate de sexualitate.

c) Importanța timpului de calitate și a prezenței emoționale a părinților.
Timpul petrecut alături de copii este esențial pentru dezvoltarea lor emoțională și mentală. Părinții trebuie să fie activ implicați în viața copiilor lor, oferindu-le nu doar atenție fizică, ci și o prezență emoțională constantă.

Aceasta înseamnă să fie disponibili să asculte, să înțeleagă și să răspundă la nevoile emoționale ale celor mici. Interacțiunile calde, pline de empatie și răbdare, sunt fundamentale pentru dezvoltarea unei relații sănătoase și a unei imagini de sine pozitive.

Este important ca părinții să petreacă timp de calitate cu copiii lor, făcând activități care să contribuie la înțelegerea și consolidarea relației părinte-copil. Acest timp se referă atât la activități recreative, cât și la momente de conectare emoțională, care să îi ajute pe copii să se simtă iubiți, protejați și înțeleși.

Dacă părintele este foarte ocupat cu treburi casnice și nu poate lua o pauză, poate găsi modalități de a implica copilul în aceste activități, transformându-le într-un joc. Astfel, părintele își poate îndeplini sarcinile, iar copilul va avea ocazia să petreacă timp alături de el, fără a pune presiune pe părintele ocupat.

Exemplu: Un părinte își poate invita copilul să îl ajute la gătit, să pună farfuriile pe masă sau să sorteze jucăriile, transformând sarcinile zilnice în momente de joacă și învățare. Aceste activități nu doar că îi oferă celui mic ocazia de a se implica activ, dar întăresc și legătura dintre părinte și copil, oferindu-i un sentiment de apartenență și siguranță.

De asemenea, părintele poate petrece câteva minute în fiecare zi discutând cu copilul despre ce a făcut la grădiniță sau la școală, despre ce îl preocupă, în timp ce se joacă împreună. Chiar și un simplu moment de joacă, o conversație sinceră despre sentimentele copilului, o îmbrățișare sau un „te iubesc”, pot avea un impact profund asupra dezvoltării sale emoționale.

Rețineți faptul că un copil are nevoie de o casă fericită, nicidecum impecabil de curată. 

d) Sprijinirea dezvoltării unei imagini de sine pozitive.
O imagine de sine pozitivă este esențială pentru creșterea și dezvoltarea unui copil echilibrat și încrezător. Părinții joacă un rol crucial în acest proces, prin încurajarea și susținerea copilului în a-și descoperi propriile talente, abilități și calități.

Este important ca părinții să evidențieze realizările copilului și să-l încurajeze să înfrunte provocările cu încredere, ajutându-l să înțeleagă că greșelile sunt o parte normală a învățării și nu trebuie să le perceapă ca pe un eșec.

De asemenea, este esențial ca părinții să ofere un mediu de susținere, în care copilul să simtă că este acceptat și iubit pentru cine este, nu pentru performanțele sale. Oferind complimente sincere și accentuând calitățile care fac copilul unic, părintele contribuie la dezvoltarea unei imagini de sine pozitive și sănătoase.

Exemplu: Un părinte poate spune unui copil: „Mă bucur că ai încercat să faci asta, chiar dacă nu a ieșit cum ți-ai dorit. Ești minunat și contează că te-ai străduit.”
În cazul copiilor mici, reține că ei au o nevoie constantă de încurajare, de a te arăta uimit de tot ceea ce fac, de aplauze și bucurie. Pentru ei, inclusiv un cuvânt sau un joc nou învățat sunt realizări extraordinare.

Acest tip de încurajare ajută la dezvoltarea unei percepții pozitive despre sine, chiar și în fața dificultăților.

e) Promovarea autocontrolului și gestionarea impulsurilor.
Autocontrolul este o abilitate esențială pe care copiii trebuie să o învețe pentru a face față situațiilor dificile și pentru a lua decizii corecte în viața de zi cu zi. Părinții pot ajuta copiii să dezvolte această abilitate prin stabilirea unor limite clare și prin încurajarea lor să se oprească și să reflecteze înainte de acțiune.

Este important ca părinții să le ofere exemple pozitive, fiind ei înșiși exemplele copiilor în gestionarea emoțiilor și impulsurilor, chiar și în momentele de tensiune.

Încurajarea copiilor să își exprime emoțiile într-un mod calm și să caute soluții pentru problemele lor, în loc să reacționeze impulsiv, contribuie la dezvoltarea unui autocontrol sănătos. De asemenea, este util să se aplice tehnici de calmare, cum ar fi respirația profundă, număratul până la 3 sau 5-10, pauzele scurte sau îmbrățișări cu iubire și blândețe, pentru a se liniști înainte de a lua o decizie.

Exemplu: Un părinte poate spune: „Înțeleg că ești supărat, dar înainte să răspunzi, ia o pauză și gândește-te la ce vrei să spui sau să faci. Dacă îți este greu, respiră adânc și hai să căutăm împreună soluția potrivită.”
Astfel îi învață pe copii să gestioneze comportamentele și să dezvolte autocontrolul într-un mod sănătos.

Dacă un copil mic vrea un obiect sau o jucărie și începe să se enerveze, părintele poate interveni într-un mod calm și clar: „Îți înțeleg dorința, dar înainte să-ți dau jucăria, hai să numărăm până la 3. Unu, doi, trei… Wow! Uite jucăria!”

O îmbrățișare caldă poate ajuta copilul să se calmeze și să înțeleagă că este în siguranță, în timp ce învață să-și regleze emoțiile și să-și gestioneze impulsurile.

Reține că un copil mic nu-și poate regla singur emoțiile. Dacă-i cerem să se calmeze singur, dar țipăm la el în același timp, el nu va înțelege cerința noastră și va reacționa din frică. Va deveni astfel înfricoșat și confuz, iar acest lucru pe termen lung va duce la dificultăți emoționale. 

f) Crearea unui cadru pozitiv pentru dezvoltarea sănătoasă.
Pentru a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copilului, părinții trebuie să creeze un mediu pozitiv, în care copilul se simte iubit, respectat și în siguranță. Acesta este esențial pentru formarea unei imagini de sine sănătoasă și pentru învățarea unor comportamente adecvate.

Un cadru pozitiv nu presupune doar protejarea copilului de influențe dăunătoare, ci și încurajarea dezvoltării abilităților sociale, emoționale și cognitive într-un mod echilibrat și sănătos.

Părinții pot contribui la crearea unui astfel de mediu prin stabilirea unor reguli clare, prin oferirea de încurajări constante, recunoașterea realizărilor și respectarea nevoilor emoționale ale copilului. Este important ca aceștia să promoveze comunicarea deschisă, să fie modele de comportament și să încurajeze copiii să participe activ la viața de familie, dezvoltându-le încrederea în sine și abilități de rezolvare a problemelor.

Exemplu: Un părinte poate spune: „Uite, acum punem jucăriile la loc, ca să le arătăm că avem grijă de ele și le iubim.”

Aceste cuvinte nu doar că încurajează comportamentul pozitiv, dar ajută copilul să înțeleagă importanța responsabilității într-un mod clar și sănătos.

Așadar, prevenirea sexualizării premature este o responsabilitate comună a părinților, a cadrelor didactice și a societății.

Îndemnul meu pentru tine este să fii un exemplu de iubire, răbdare și protecție pentru copilul tău. Implică-te activ în educația lui, protejează-l de influențele externe care pot dăuna dezvoltării sale, informează-te corect, ia în considerare faptul că în spatele dezinformării și manipulării se află industrii profitabile și asigură-te că primește sprijinul de care are nevoie.

Dacă simți că este dificil să faci față acestui proces sau că ai nevoie de sprijin și îndrumări suplimentare, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist. Împreună putem contribui la formarea unei generații sănătoase, echilibrate și fericite.

IX. Cum să gestionăm comportamentul de autoexplorare al copilului?

Copiii trec prin etape firești de dezvoltare în care descoperă propriul corp. Modul în care reacționează părinții la aceste momente este esențial pentru formarea unei imagini de sine sănătoase și pentru înțelegerea corectă a intimității. Este important să evităm atât stigmatizarea, cât și validarea unor comportamente care pot deveni problematice pe termen lung.

Întrebarea cheie nu este doar „Este acest comportament normal?”, ci și „Ce îl determină și cum îl gestionăm corect?”.

Copiii nu se nasc cu nevoi sexuale și, de aceea, este esențial să ne asigurăm că nu există influențe externe care să le modifice dezvoltarea naturală.

1. În cazul în care copilul are sub 7 ani.

Până la această vârstă, copiii sunt curioși față de corpul lor, iar uneori pot manifesta comportamentul de autoexplorare din diverse motive: descoperire senzorială, alinare sau ca răspuns la stres. Aceste comportamente nu sunt semne de sexualitate, ci doar o parte a procesului de a învăța despre propriul corp. Totuși, este esențial să nu normalizăm astfel de comportamente, deoarece pot deveni obiceiuri greu de corectat mai târziu.

a) Cum reacționăm corect:

• Calmi și fără panică: Este esențial să nu exagerăm în reacțiile noastre sau să rușinăm copilul, dar nici să trecem cu vederea comportamentele care devin frecvente sau obsesive.
• Stabilirea unor limite sănătoase: Explicăm copilului, într-un mod blând, dar ferm, că există comportamente private și comportamente publice. De exemplu: „Acest lucru nu se face în fața altor persoane.”
• Oferirea de alternative sănătoase: Dacă copilul apelează la autoexplorare pentru a se liniști, este important să identificăm cauza. De multe ori, este vorba despre o nevoie emoțională neîmplinită. Soluția reală este mai multă interacțiune afectivă cu copiii, precum joaca și contactul fizic cald, care pot reduce astfel de comportamente.
• Monitorizarea mediului în care se află copilul: Expunerea la imagini, comportamente sau conversații cu conținut sexual, poate influența comportamentul copilului. Este esențial să controlăm accesul la conținutul media nepotrivit și să fim atenți la influențele din anturaj.

b) Ce trebuie să evităm?

• Ignorarea comportamentului: Chiar dacă comportamentul de autoexplorare este adesea o parte normală a dezvoltării copilului, dacă acesta devine frecvent sau obsesiv, nu trebuie ignorat. Ignorarea acestuia poate duce la consolidarea unui obicei care va fi mult mai greu de corectat în viitor.
• Rușinarea copilului: Nu trebuie să facem ca micuțul să se simtă rușinat sau vinovat de comportamentele sale naturale. Rușinarea poate crea un sentiment de jenă față de propriul corp și poate afecta dezvoltarea unei imagini de sine sănătoase.
• Normalizarea comportamentelor sexuale: Chiar dacă uneori părinții pot considera că „este ceva natural și trebuie lăsat în pace”, comportamentele sexuale nu trebuie să fie încurajate. Copiii nu au nevoi sexuale, iar aceste comportamente nu trebuie tratate ca fiind un lucru „normal”, ci ca un semnal care merită atenție.
• Abordarea copilului cu explicații complicate: În această activitate, copilul nu are nevoie de teorii complicate despre intimitate, ci de părinți care sunt prezenți și care oferă siguranță și un mediu afectuos. Explicațiile clare și simple sunt suficiente pentru a-l îndruma într-un mod sănătos.

2. În cazul în care copilul are peste 7 ani.

După această vârstă, copilul începe să înțeleagă mai bine conceptul de intimitate, dar și să preia modelul din exterior. De aceea, intervențiile părinților trebuie să fie mai clare și mai ferme.

a) Cum reacționăm corect:

• Explicații adaptate vârstei: Discuțiile despre respectul față de propriul corp trebuie să fie prezente. Copilul trebuie să înțeleagă că nu orice impuls trebuie urmat și că autocontrolul este o abilitate esențială pentru o viață sănătoasă.
• Exemplul personal: Copiii își modelează comportamentele după cele ale părinților. Dacă într-o familie nu există discuții deschise despre intimitate și respect, copilul va căuta informații din surse externe, cu riscul de a învăța modele greșite.
• Explicarea conceptului de intimitate reală: Trebuie să-i explicăm copilului că intimitatea este ceva ce se gestionează cu respectul față de sine și față de ceilalți, iar acest comportament nu trebuie să fie încurajat sau normalizat. Dacă într-o relație de adult nu ar fi acceptabil ca cineva să-și exprime intimitatea în fața celuilalt, de ce am permite ca un copil să aibă un comportament similar?

b) Ce trebuie să evităm?

• Nu ignorăm comportamentul: Dacă un copil manifestă comportamentul de autoexplorare în public sau într-un mod obsesiv, aceasta poate fi o problemă. Este un semnal de alarmă care ar putea indica stres, anxietate sau influență externă nepotrivită.
• Nu încurajăm comportamentele sexuale: Deși unii spun că „este ceva normal și trebuie lăsat în pace”, acest comportament nu trebuie normalizat. Copiii nu se nasc cu nevoi sexuale și orice comportament repetitiv trebuie analizat atent. Nu trebuie să încurajăm comportamentul de autoexplorare sexuală, ca fiind natural sau sănătos.
• Nu înlocuim afecțiunea cu explicații teoretice: Copiii nu au nevoie de discuții complicate sau de teorii legate de sexualitate, ci de părinți care sunt prezenți emoțional. Oferă-i atenție, joacă-te cu el, ascultă-l și fii disponibil emoțional. Un copil care se simte iubit și protejat nu va căuta refugiu în comportamente sexuale sau imagini și videoclipuri cu conținut sexual.

În mod clar, părinții sunt cei care formează viitorii adulți, iar educația pe care o oferă copiilor, va influența relațiile și comportamentele lor de mai târziu. Dacă dorim copii echilibrați, trebuie să intervenim cu răbdare, fermitate și înțelepciune.

Sexualizarea prematură și expunerea comportamentului nepotrivit, pot afecta profund dezvoltarea lor, iar prevenția este de obicei mai bună decât corectarea sau recuperarea. Reține că există repercusiuni, de multe ori devastatoare și irecuperabile.

Te îndemn să fii un părinte atent și responsabil! Încurajează-ți copilul să învețe despre propriul corp într-un mod sănătos, fără a normaliza comportamentele sexuale premature.

Dacă simți că ai nevoie de sprijin sau că întâmpini dificultăți în abordarea acestor comportamente într-un mod sănătos, nu ezita să ceri ajutorul unui specialist.

Împreună putem sprijini dezvoltarea unor copii echilibrați și cu o înțelegere corectă a intimității, și respectului față de sine.

X. Expunerea copiilor la pornografie și masturbare – Impactul asupra sufletului din perspectivă ortodoxă.

Într-o societate tot mai grăbită, agitată și sufocată de stimuli artificiali, copiii cresc într-un mediu care le fură copilăria. În locul jocului simplu și al timpului petrecut în natură, în liniștea familiei, în iubire și apropiere sinceră, mulți dintre ei sunt bombardați de imagini, mesaje și „modele” care le schimbă, uneori ireversibil,  percepția asupra iubirii, a propriului trup și a valorii personale.

Accesul nefiltrat la internet, lipsa supravegherii reale, dar mai ales absența dialogului sincer și blând în familie, fac masturbarea și pornografia să pătrundă în viața copiilor tot mai devreme. Aparent ascunse și considerate „etape normale” ale creșterii de către unii, aceste practici nu sunt inofensive. În viziunea ortodoxă, ele nu doar rănesc trupul, ci și întinează sufletul, lăsând urme adânci în structura emoțională, relațională și spirituală a copilului.

Un copil care învață prea devreme, fără discernământ și fără călăuză, despre sexualitate, va confunda iubirea cu dorința iar apropierea cu consumul. Nu va înțelege sensul profund al comuniunii și nici frumusețea jertfei reciproce în iubirea adevărată. Iar acolo unde nu este iubire în Hristos, este de fapt o formă de singurătate și alienare mascată.

• Trupul nu e un obiect. E templul Duhului Sfânt.

Ortodoxia nu respinge trupul, ci îl sfințește. Sexualitatea este un dar al Lui Dumnezeu, menit să se împlinească în iubirea curată dintre un bărbat și o femeie, prin Sfânta Taină a Căsătoriei. Când acest dar este folosit egoist, în afara comuniunii și a iubirii, devine o sursă de suferință și confuzie. 

Masturbarea, deși privită superficial ca un „act natural”, este o distorsionare a acestei Sfinte Taine. Este un act izolat, centrat doar pe sine, care îl învață pe copil că plăcerea trupească este un scop în sine, ruptă de orice legătură cu celălalt, cu responsabilitatea și cu iubirea adevărată. În timp, această obișnuință nu doar slăbește voința, ci alterează capacitatea de a iubi și de a construi relații autentice.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Trupul este un templu al Duhului Sfânt.” Atunci când folosim trupul în mod greșit, nu doar ne rănim fizic, ci profanăm ceea ce Dumnezeu a rânduit să fie sfânt.

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul afirmă: „Păcatul nu constă în simpla faptă, ci în înstrăinarea omului de Dumnezeu.” Momentul în care copilul este lăsat singur, fără sprijin, fără o ancoră duhovnicească, fără o relație vie cu Hristos, atunci el rătăcește, iar abaterea de la învățăturile Lui Dumnezeu și de la poruncile Sale, devine un mod de a trăi. Și nu pentru că este un copil rău, ci pentru că este un suflet neînțeles, nesprijinit și nepurtat în rugăciune.

• Ce poate face un părinte?
Răspunsul nu este frica sau controlul excesiv, ci apropierea sinceră, iubirea prezentă și trăirea credinței în mod firesc, în primul rând acasă. Copiii învață din ceea ce văd, nu din ceea ce li se spune. Dacă vor vedea la părinți rugăciune, smerenie, blândețe, autocontrol, respect față de trup și suflet, respectul pe care cei doi ți-l poartă unul altuia, vor deprinde aceste valori organic. Dacă vor vedea proprii părinți că vorbesc și trăiesc cu Dumnezeu, își vor dori același lucru.

1. Dialog și ascultare sinceră – Dialogul și ascultarea sinceră sunt fundamentale într-o educație ortodoxă sănătoasă. În loc de monologuri moralizatoare, teorii interminabile pe care copilul oricum nu le înțelege pentru că nu are raționament, părintele trebuie să creeze un spațiu de înțelegere și deschidere, în care copilul să simtă că este ascultat și iubit, iar opiniile și sentimentele sale sunt respectate. În Ortodoxie, acest dialog se face în duh de smerenie și blândețe, fără judecată, având ca temelie dragostea necondiționată. Astfel, copilul învață nu doar să își exprime gândurile, dar și să înțeleagă că în familia ortodoxă este loc pentru rugăciune, credință și comuniune, iar acest tip de dialog întărește legătura spirituală și personală dintre părinte și copil.

2. Trăirea credinței în familie – Nu doar prezența la Sfânta Liturghie duminica, ci momentele de rugăciune acasă, binecuvântarea copiilor, citirea vieților Sfinților Părinți, Tainele Bisericii, îndrumările Părintelui Duhovnic. Toate acestea sunt stâlpi de lumină în formarea unui suflet.

Este esențial pentru copil  să-i fie insuflată dorința sinceră de a se ruga. Rugăciunea nu trebuie percepută ca o obligație impusă, asemenea temelor școlare, iar rolul nostru nu este acela de a-l monitoriza ca pe un elev, ci de a-l ghida cu blândețe și iubire într-un act spiritual autentic.

Este important ca părinții să nu își silească copiii în privința rugăciunii sau a altor practici religioase. Educația religioasă trebuie să fie un act de iubire și exemplu personal, nu o impunere. Copilul trebuie să învețe să se roage din dorința sinceră de a se apropia de Dumnezeu, nu dintr-o obligație impusă. Părinții trebuie să creeze un mediu spiritual cald, unde rugăciunea să fie văzută ca o binecuvântare, o parte firească din viața de zi cu zi, și nu ca pe o sarcină.

3. Educație blândă și dreaptă despre trup și iubire – Este important să învățăm copiii că trupul este creația Lui Dumnezeu, este un plan frumos și sfânt, care trebuie păstrat curat. Trupul nu este doar un instrument fizic, un plan material, ci un templu al Duhului Sfânt, și trebuie protejat de orice formă de abuz sau exploatare. Învățătura Ortodoxă ne spune că trupul trebuie respectat și păstrat în puritate, iar acest respect trebuie să fie învățat de la o vârstă fragedă.

De asemenea, iubirea adevărată se împlinește în comuniune, în relații bazate pe respect, responsabilitate și jertfă, nu în plăceri egoiste. Este esențial să le explicăm copiilor că sexualitatea este un dar al Lui Dumnezeu, care se împlinește în cadrul unei relații de iubire sinceră, la o vârstă matură, nu în acte de autosatisfacere sau consumerism. Iubirea adevărată nu caută să-și satisfacă dorințele individuale, ci se trăiește în respectul față de partener și în respectul față de Dumnezeu.

4. Discernământ și curaj – Părinții trebuie să aibă curajul să spună „nu” atunci când toți din jurul lor încurajează comportamente care contravin valorilor și învățăturilor ortodoxe. Acest curaj nu este doar o opoziție față de presiunile externe, ci și o afirmare a iubirii și protecției pentru copiii lor, chiar dacă acest lucru poate atrage critici sau judecăți. Curajul de a proteja copiii de influențele nocive ale societății poate însemna nu doar o alegere pentru binele lor pe termen lung, ci și o mărturie a credinței și a responsabilității părinților față de darul pe care Dumnezeu l-a îngăduit în viața lor. Copiii sunt o binecuvântare.

În același timp, părinții trebuie să exercite un discernământ duhovnicesc, pentru a nu cădea în extreme. Pe de o parte, nu trebuie să fie prea permisivi și să accepte orice influență negativă asupra copiilor lor, dar nici să devină excesiv de rigizi sau severi, impunând o disciplină care ar putea să dăuneze relației de iubire și încredere dintre părinte și copil.

Discernământul duhovnicesc îi ajută pe părinți să echilibreze dragostea și corectitudinea, protejându-și copiii în mod sănătos și autentic, conform principiilor ortodoxe.

5. Sprijinul Preotului Duhovnic – Atunci când părinții se simt copleșiți sau nesiguri în fața provocărilor educaționale și spirituale cu care se confruntă, este esențial să caute sprijin duhovnicesc. Un Preot Duhovnic este mai mult decât un simplu îndrumător. El devine un ghid al sufletului, o persoană de încredere care ajută părinții să navigheze prin dificultățile zilnice ale educației și ale relației cu copiii. Duhovnicul nu doar că le oferă sfaturi înțelepte, dar le dă și puterea de a se încrede în planul Lui Dumnezeu, într-o lume în care încercările și ispitele sunt din ce în ce mai mari.

Un Duhovnic bun nu se limitează doar la îndrumare teologică, ci se implică activ în viața părinților prin rugăciune continuă pentru familie, pentru fiecare dintre membrii ei, pentru protecția și mântuirea lor.

Rugăciunile unui Preot Duhovnic pentru copiii, aduc o binecuvântare spirituală ce poate pătrunde adânc în sufletele celor mici, protejându-i de influențele dăunătoare și ghidându-i pe calea credinței și a virtuții. Astfel, Duhovnicul devine un sprijin real în lupta cu ispitele lumii, învățându-i pe părinți cum să apere familia de pericolele spirituale și să își întărească viața duhovnicească.

6. Sfânta Spovedanie – Reprezintă un moment esențial de vindecare a sufletului și de reconciliere cu Dumnezeu. Atunci când un copil se confruntă cu influențe negative, cum ar fi expunerea la conținuturi inadecvate, Taina Sfântă a Spovedaniei devine o cale prin care acesta învață să se cerceteze, să-și înțeleagă faptele și să le recunoască, cu dorința de a nu le mai repeta. Prin această Taină, copilul înțelege că Dumnezeu este mereu prezent pentru a-l ajuta să depășească ispitele și să se îndrepte pe calea cea bună. Spovedania nu doar că adâncește relația cu Dumnezeu, dar oferă și un sentiment de liniște interioară, contribuind la vindecarea sufletească.

După vârsta de 7 ani, copiii pot începe să participe la Sfânta Spovedanie, moment în care ei încep să conștientizeze diferența dintre bine și rău și să dezvolte un discernământ moral mai profund. Este important ca părinții să-i însoțească în acest proces, oferindu-le un cadru de sprijin în care să înțeleagă importanța acestei Taine în viața lor duhovnicească.

Încurajarea lor să se spovedească cu regularitate, ajută la formarea unei conștiințe curate și la cultivarea unui caracter deosebit, ghidat de iubirea și protecția Lui Dumnezeu.

7. Sfânta Împărtășanie – Sfânta Împărtășanie este un izvor de lumină și întărire spirituală, esențială pentru viața unui copil ortodox. Prin primirea Trupului și Sângelui lui Hristos, copilul se unește cu Dumnezeu, iar această comuniune îl întărește împotriva ispitelor și răului din lume. Împărtășania oferă nu doar hrana duhovnicească de care sufletul are nevoie, ci și protecția Lui Dumnezeu, întărind legătura directă cu Hristos și ajutându-l să înfrunte greutățile vieții. Ea este o fereastră de lumină prin care copilul simte prezența reală a Lui Dumnezeu în viața lui.

Este esențial ca părinții să îndrume copiii către Sfânta Împărtășanie, nu doar în mod formal, ci cu conștiința că aceasta este un act profund de comuniune cu Hristos. Este un act de iubire și de curățire care ajută copilul să crească spiritual și să dezvolte o viață întru Hristos. Participarea regulată la această Taină îl întărește în fața provocărilor vieții și îl ajută să înțeleagă că doar prin Hristos poate găsi adevărata pace și bucurie.

8. Cultivarea virtuților creștine – Educația Ortodoxă se bazează pe dezvoltarea virtuților creștine fundamentale, care sunt esențiale pentru formarea unui caracter solid și a unui comportament moral desăvârșit. Virtuți precum smerenia, răbdarea, curajul, iertarea și puritatea inimii sunt temelia unei vieți în Hristos, iar părinții sunt chemați să le cultive în viața copiilor lor prin exemplu personal și învățătură continuă. Aceste virtuți ajută copilul să înțeleagă importanța iubirii și respectului față de sine și de ceilalți, și îl pregătesc să facă față cu înțelepciune și răbdare provocărilor din lumea contemporană.

Prin educația virtuoasă, copiii învață să înfrunte tentațiile și să construiască relații autentice, bazate pe dragoste necondiționată și respect reciproc. Părinții ortodocși nu doar că transmit aceste principii, dar sunt și modele pentru copiii lor, arătând prin fapte cum se trăiesc aceste virtuți. Astfel, copilul va înțelege că o viață plină de sens este una trăită în conformitate cu voia Lui Dumnezeu, iar aceste virtuți nu doar că protejează sufletul, dar contribuie la construirea unei lumi mai bune.

9. Postul și Rugăciunea – Postul și rugăciunea nu sunt doar practici personale ale părinților, ci izvoare de lumină pentru întreaga familie, cei doi piloni ai scării duhovnicești către Dumnezeu.

Prin post, trupul se smerește, iar sufletul se înalță. Prin rugăciune, inima se curăță, gândurile se limpezesc și se restabilește legătura vie cu Dumnezeu.

Atunci când părinții postesc cu înțelepciune și rugăciune sinceră, nu doar că primesc putere, dar aduc binecuvântare și ocrotire peste copiii lor.

Postul trăit cu sens nu este o simplă abținere alimentară, ci un act de renunțare la tot ceea ce întunecă sufletul – mânia, judecata, lăcomia, mândria, agitația. Este o chemare la liniște, curățire și iertare.

Când părintele postește, învață copilul prin faptă, prin puterea exemplului – nu prin teorie. Iar când familia se adună pentru rugăciune, se întărește unitatea, se liniștesc fricile și se naște încrederea în ajutorul Lui Dumnezeu.

Postul și rugăciunea ajută copiii să crească cu o inimă curată și o minte limpede. Într-o lume în care ispitele sunt tot mai subtile și mai agresive, aceste două virtuți devin scut de protecție pentru sufletul lor.

Așa cum ne spune Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post.”

Prin aceste arme duhovnicești, părintele luptă nu doar pentru sine, ci pentru sufletul copilului său, pentru pacea din casă și pentru mântuirea întregii familii.

• Ce este iubirea? Ce este curăția?

Adevărata iubire nu caută folosul propriu. Nu este bazată pe plăcere, ci pe jertfă. Nu se consumă, ci se dăruiește. Nu rușinează, ci înalță. Iar curăția nu e doar o abstinență fizică, ci o stare a inimii care Îl caută pe Dumnezeu în toate. De aceea, educația sexuală, în viziune ortodoxă, nu înseamnă doar informație, ci formare a sufletului – în lumină, în răbdare, în discernământ și iubire.

Să nu ne temem să le vorbim copiilor despre frumusețea sufletului, despre Hristos, despre curăție, despre patimi și despre luptă. Nu cu frică, ci cu iubire. Nu cu rușine, ci cu nădejde. Să le fim aproape, să fim vii în prezența lor. Să le arătăm că există o cale luminoasă, că viața nu e despre plăceri trecătoare, ci despre veșnicie.

Copiii sunt în pericol nu pentru că lumea e rea, ci pentru că noi, uneori, neglijăm să-i veghem. Să ne întoarcem inima către Dumnezeu și către ei. Să cerem iertare, putere și înțelepciune.

Și să nu uităm: fiecare copil iubit, ascultat și ocrotit, este cu un pas mai aproape de Împărăția Lui Dumnezeu.

Este esențial ca părinții să transmită nu doar învățăturile religioase, dar și să creeze un mediu de încredere și iubire, unde copiii să poată înflori fizic, psihic, social, emoțional și sufletește. 

Educația ortodoxă nu este o simplă sumă de reguli, ci o călăuzire continuă către o viață în Hristos, în care dragostea și adevărul se întâlnesc într-un mod natural și firesc. Astfel, prin exemplul personal și prin învățăturile și Tainele Sfintei Biserici, părinții pot contribui la formarea unor copii, adolescenți și viitori adulți, care să se încreadă în Dumnezeu, să respecte darul vieții și să aibă o înțelegere profundă a iubirii adevărate.

În acest proces, esențială rămâne păstrarea unui echilibru între protecția față de influențele externe și deschiderea către învățăturile duhovnicești. Copiii trebuie să învețe despre iubirea curată, despre respectul față de trupul lor și al altora, și mai ales despre importanța relațiilor bazate pe sinceritate, jertfă și respect.

Este un drum plin de provocări, dar și de mari binecuvântări, pentru că educația ortodoxă nu este doar despre a proteja copiii de pericolele lumii, ci și despre a-i învăța cum să trăiască într-un mod autentic, în comuniune cu Dumnezeu și cu ceilalți. În acest mod, nu doar că părinții ajută copiii să devină adulți responsabili, ci și să-și construiască o viață duhovnicească solidă, plină de sens și de împlinire spirituală.

Dragilor, din păcate trăim vremuri în care pornografia și masturbarea sunt promovate ca fiind „normale” și chiar „benefice” de către societatea actuală. Însă această gândire contrazice învățătura Bisericii și realitatea duhovnicească a omului. Hristos ne-a spus clar: „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8).

Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa”. El este Calea pe care pășind nu vom rătăci niciodată. El este Adevărul ce ne face liberi. El este Viaţa care ne înnoiește traiul de zi cu zi, dacă ne rugăm mereu şi ne împărtășim cât mai des cu harul dumnezeiesc revărsat în Biserică, prin Sfintele Taine.

Dacă vrem să avem copii sănătoși la trup, dar mai ales la suflet, trebuie să fim atenți cu ce alegem să îi hrănim – atât fizic, cât și spiritual.

Și așa cum nu le-am da otravă de băut, de ce să le permitem să își otrăvească sufletul cu imagini și practici care îi îndepărtează de Dumnezeu?

XI. Un apel la conștientizare – Din suflet, pentru suflete.

Dacă acest articol ți-a adus un strop de claritate sau inspirație, te încurajez să-l împărtășești cu cei din jurul tău sau din comunitatea ta. Cu siguranță există în lume cel puțin o persoană, care are mare nevoie de acest mesaj, pentru a înțelege ce înseamnă cu adevărat o educație sexuală sănătoasă, pentru a preveni o greșeală, pentru a găsi o soluție acolo unde nu părea să existe.

La finalul acestei călătorii de reflecție, îți mulțumesc pentru că ai găsit timp să citești aceste informații prețioase și necesare. Știu că nu e ușor să te oprești și să privești cu atenție astfel de subiecte. Dar faptul că îți pui întrebări, că vrei să înțelegi și să faci ceva pentru binele copiilor, arată cât de mult îți pasă.

Nu trebuie să ai toate răspunsurile. Nimeni nu le are. Dar fiecare pas mic contează. Fiecare moment în care alegi conștient să protejezi inocența unui copil, să acorzi atenție, să întrebi, să iubești curat – toate acestea construiesc un viitor mai bun.

Dacă simți uneori că este greu, amintește-ți că nu ești singur. Sunt mulți oameni care împărtășesc aceleași valori, care cred în bine, în echilibru, în protejarea copiilor și a tuturor persoanelor vulnerabile. Iar tu poți să faci parte din această schimbare.

Indiferent unde te afli acum pe acest drum, ai puterea de a face o diferență. Și chiar dacă pașii par mici, să știi că sunt valoroși.

Cu o durere tot mai apăsătoare, asist la schimbările din jurul nostru, în mod special începând cu anul 2020, pentru că din acel moment, am știut că nimic nu va mai fi la fel. Văd cum structura tradițională a familiei se degradează pe zi ce trece, iar copiii ajung să se identifice cu imagini, concepte sau chiar obiecte care nu au nicio legătură cu natura lor profundă. Este un proces subtil și adesea invizibil, în care identitatea și orientarea sexuală se modifică la vârste fragede, fără ca acești copii să aibă capacitatea de a înțelege ce li se întâmplă sau de a se proteja.

Asist neputincioasă și la un „parenting” tot mai dăunător, care nu doar că a eșuat în a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copilului, dar a reușit să frustreze profund părinții și să creeze o distanță afectivă extraordinar de mare între aceștia și copiii lor. Văd copii dependenți de telefoane, crescuți fără limite și reguli clare, incapabili să facă față plictiselii sau stresului cotidian.

Observ tot mai frecvent cum noțiunea de familie tradițională devine pentru mulți, o idee aproape iluzorie. Adulții par a funcționa pe pilot automat, prinși într-un ritm de viață accelerat, în timp ce copiii petrec ore în șir în medii instituționalizate, precum afterschool-ul, sau sub presiunea constantă a performanțelor academice și extrașcolare. 

Un copil a ajuns să trăiască în același ritm și sub aceeași presiune precum un adult cu loc de muncă, facturi de plătit și credite de achitat, doar că fără maturitatea emoțională necesară pentru a face față. Program strict, un șir nesfârșit de activități, așteptări permanente de performanță și foarte puțin timp pentru joacă, respiro sau conexiune autentică. În loc să copilărească, învață prea devreme ce înseamnă stresul, epuizarea și frustrarea. Copilărie unde ești?

Timpul petrecut în mod autentic în cadrul familial devine tot mai rar, afectând profund coeziunea emoțională dintre părinți și copii. Chiar și puținul timp liber, cum ar fi zilele de weekend, este adesea transformat într-un maraton între concursuri, competiții, meditații și activități diverse. În multe familii, părinții nici măcar nu mai petrec acel timp împreună, ci se împart pe sarcini, fiecare în direcția lui, într-o cursă contra cronometru.

Și ne întrebăm, parcă nedumeriți, de ce familia este atât de dezechilibrată astăzi, de ce structura ei pare tot mai fragilă și mai ușor de zdruncinat. Oare chiar este atât de greu de văzut că toate aceste alegeri, deși aparent „pentru binele copilului”, nu au în esență scopul de a menține familia unită și fericită, ci contribuie treptat la destrămarea ei?

Nu e întâmplător că vedem tot mai multe familii monoparentale și copii transformați în victime colaterale în războiul tăcut sau violent dintre părinți. De la iubire profundă la dispreț, de la extaz la ură mocnită – totul se consumă rapid, fără răbdare, fără asumare. Iar copiii? Rămân cu răni adânci, purtând în suflet traumele unei iubiri neterminate și al unui tablou de familie tot mai nesănătos, chiar inexistent.

În egală măsură, asist cu îngrijorare la numeroase cazuri în care copiii sunt supuși abuzului verbal, emoțional sau chiar fizic de către propriii părinți, rude, cadre didactice sau îngrijitori – adulți lipsiți de răbdare, care recurg la țipete, umilințe și comportamente de control, fără a manifesta empatie sau înțelegere față de nevoile reale ale copilului sau propriile neputințe. 

Mai grav, se perpetuează și situații în care copiii sunt victime ale abuzului sexual, comis chiar de către unii membri ai familiei, cadre didactice sau de persoane apropiate. În astfel de contexte, reacția părinților nu este, din păcate, întotdeauna una protectoare. Există cazuri în care părintele alege negarea, minimalizarea sau chiar culpabilizarea copilului, invocând idei precum „a înțeles greșit” sau „inventează” – ceea ce adâncește trauma, compromite relația de încredere și afectează starea de sănătate fizică, psihică, emoțională și sufletească a copilului.

De asemenea, este evidentă o lipsă profundă de empatie și de sprijin afectiv pentru copiii aflați într-o etapă de dezvoltare, în care raționamentele clare nu sunt încă formate. Aceștia au nevoie de ghidare, blândețe și susținere emoțională, nu de etichete, presiuni excesive sau abandon emoțional, care le pot afecta ireversibil dezvoltarea în toată complexitatea lor: minte, trup și suflet.

Asist cu îngrijorare la expunerea excesivă a copiilor în mediul online, unde aceștia sunt folosiți adesea ca instrumente de promovare, fie în scopuri comerciale, fie ca o formă de validare personală pentru părinți. Mă întreb adesea dacă unii dintre acești adulți mai găsesc împlinire și în alte realizări proprii, dincolo de imaginea copilului afișată public, uneori chiar într-un mod obsesiv.

Această practică nu ar ridica poate atât de multe semne de întrebare dacă spațiul virtual ar fi un loc complet sigur. Din păcate, realitatea este alta: rețelele sociale sunt frecventate și de persoane cu tulburări psihosexuale grave, inclusiv pedofili, care pot ajunge să folosească aceste imagini în moduri profund deviante și nocive.

Un alt aspect care mă macină profund este traficul de copii, o realitate sumbră despre care nu se vorbește suficient. Copii care dispar fără urmă, fiind folosiți pentru trafic de organe, cerșetorie sau pentru exploatarea lor în activități de natură sexuală. Despre modul în care sunt folosiți pentru tratamentele de întinerire, ori diverse ritualuri, de către mințile cu adevărat diabolice, nici nu mai vorbesc. Știu că toate acestea se întâmplă sub nasul nostru, iar ignoranța noastră colectivă face ca aceste tragedii să rămână ascunse, departe de privirile celor care ar trebui să intervină.

Privesc cu neputință și cum, deși suntem înconjurați de informații, oamenii uită să se mai conecteze cu adevărat, de la inimă la inimă, cu propriii copii sau cu alți copii cu care interacționează în viața de zi cu zi.

Părinții, din păcate, așteaptă să fie învățați despre cum să fie părinți, despre cum să-și educe proprii copii, de către persoane care nu au nicio legătură cu educația unui copil, nici măcar cu a propriilor copii. În schimb, acești „experți” construiesc cariere și afaceri pe seama educației copiilor, și a naivității părinților, promovând modele care sunt departe de a fi benefice pentru o dezvoltare sănătoasă. Ceea ce se uită, este faptul că mama este înzestrată cu toată cunoașterea din momentul conceperii copilului. Iar tatăl are și el rolul lui bine definit în creșterea copilului. 

Mai văd cu neputință cum anumite figuri promovate în România, care provin din culturi și religii total diferite de ale noastre, vin cu o imagine de “oameni de succes” pentru a-i învăța pe români cum să-și crească și să-și educe copiii. Dar în loc să aducă învățături care să întărească relațiile sănătoase între părinți și copii, aceștia promovează concepte care subminează legătura firească dintre familie și copii, erodându-le încrederea și integritatea.

De mai mulți ani, atât în cadrul cabinetului, cât și în diversele acțiuni voluntare desfășurate în comunități rurale și urbane, mă confrunt cu realitatea cruntă a manipulării și distrugerii copilăriei. Văd cum mințile celor mici sunt influențate de mesaje false, care nu fac decât să le deturneze dezvoltarea emoțională și spirituală.

În calitate de psihosexolog, și psihoterapeut sistemic de cuplu și de familie, am întâlnit nenumărate cazuri în care expunerea timpurie la pornografie a creat răni adânci: anxietate, confuzie în ceea ce privește identitatea, hiperactivitate sexuală, probleme de relaționare, disfuncții sexuale, tulburări de imagine corporală și chiar depresie severă. Ne confruntăm cu un fenomen în care adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 22 de ani, suferă de tulburări de ejaculare precoce și chiar de tulburări de erecție. 

Copiii și adolescenții nu au structura psihică matură pentru a fi capabili să proceseze corect conținutul explicit. Ceea ce văd li se imprimă în minte ca „normal”, ca model de viață. În realitate, pornografia, masturbarea, expunerea prematură la materiale cu conținut sexual, nu reflectă iubirea sau intimitatea, ci violență, lipsă de respect, obiectificare și distorsiuni extreme ale relațiilor umane.

Aceste efecte nu sunt doar emoționale, ci și neurobiologice. Studiile recente arată cum consumul de pornografie afectează centrii de recompensă ai creierului, slăbește voința, reduce empatia și afectează capacitatea de a iubi cu adevărat.

Din păcate, este extrem de dificil ca un singur om să poată schimba această direcție distructivă. Cu fiecare zi care trece, tot mai mulți oameni își pierd valorile, principiile sănătoase și încrederea în ceea ce este cu adevărat important pentru sănătatea psihică, fizică, emoțională și sufletească a copiilor.

Vor veni vremuri în care oamenii își vor dori să întoarcă timpul, să îndrepte toate anomaliile și genocidul la care asistăm astăzi, dar din păcate, nu va mai fi posibil. Ceea ce s-a pierdut în această eră a informației, a manipulării și a degradării umane, va fi aproape imposibil de regăsit, iar efectele vor fi resimțite mult timp de acum înainte.

Cuvintele mele nu sunt un verdict, ci o mână întinsă. O rugăminte. Un semnal de alarmă. Un îndemn să rămânem împreună în lupta pentru lumină – pentru protejarea copiilor.

Aș fi putut alege tăcerea. Aș fi putut să nu scriu acest articol. Dar am simțit că aș rămâne complice sau aș fi părtașă la toată dezinformarea, manipularea și distrugerea cu bună știință a sufletelor copiilor.

Am ales să rostesc adevăruri grele, cu speranța sinceră că ele vor atinge inimi și vor deschide ochi.

Sper să putem privi cu luciditate în jurul nostru, dar mai ales în interiorul nostru, pentru a pune un început bun în relațiile dintre noi și în redescoperirea firii noastre umane.

Viața este, în esență, o călătorie a sufletului nostru pe acest Pământ, pentru a dobândi cel mai înalt nivel de iertare și iubire. Iar dacă vrem să fim cu adevărat vii, e nevoie să facem din mintea noastră un ochi al sufletului – să vedem cu discernământ, să simțim cu compasiune și să acționăm cu iubire.

Să alegem iertarea, blândețea, adevărul și lumina, chiar și atunci când pare greu. Pentru că doar prin ele putem reface ceea ce s-a rupt, putem vindeca ce a fost rănit și putem crește o generație de copii care să fie cu adevărat liberi: emoțional, spiritual și uman. Putem deveni, fiecare dintre noi, un far de lumină într-o lume care se clatină. Alegerea de a proteja copilăria, inocența și iubirea curată, este alegerea noastră, a adulților. Împreună, prin conștientizarea și acțiunile noastre, putem face o schimbare reală. Fiecare pas, oricât de mic, contează.

Să ne reamintim, că înainte de a putea ghida copiii și de a le oferi iubirea și sprijinul de care au nevoie, este esențial să învățăm să ne iubim pe noi înșine, în comuniune cu Dumnezeu. Doar prin autocunoaștere și grijă față de propria noastră stare emoțională, psihică și sufletească, putem deveni îndrumători mai buni pentru cei din jur, în special pentru copii.

Dragilor, ne aflăm într-o perioadă deosebită pentru echilibrul nostru: minte, trup și suflet. Și anume Postul Paștelui. Este un timp al reflecției și renașterii, ne pregătim pentru răstignirea și Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să facem din această perioadă o oportunitate de schimbare și un nou început în viețile noastre, înlocuind haina veche cu una nouă.

Mă rog Bunului Dumnezeu să ne dăruiască înțelepciune, curaj, pace și puterea de a rămâne autentici, în toată puritatea și responsabilitatea ce definesc ființa umană.

Să ne deschidem inimile și mințile, lăsând loc pentru curățire și regăsire. Fiecare pas să ne apropie mai mult de adevărata noastră esență, iar în această călătorie să găsim liniștea și echilibrul necesar pentru a trăi cu sens și compasiune.

Post cu folos și spor în toate cele bune! 🤍

 www.mirelamunteanu.ro

0720.519.582