Cu ani în urmă, într-o lună de Aprilie, lua naștere cabinetul meu de psihologie.
Anul acesta, tot într-o lună de Aprilie, prin îngăduința Bunului Dumnezeu, cu multă bucurie în suflet am finalizat Formarea Profesională Sistemică de Cuplu și de Familie! După ce am schimbat 2 școli sistemice, a 3-a este și cea unde am găsit un etalon de etică și profesionalism, un formator cu o experiență extrem de vastă, un colectiv suportiv și securizat, și am parcurs această etapă, cu mare dăruire, seriozitate și implicare.
Cu ocazia acestui eveniment mult așteptat de mine, am privit în urmă, și cu foarte multă claritate mi-am vizualizat tot procesul profesional, încă de la punctul zero. Nu a fost, și nu mi-a fost deloc ușor! Dar cu siguranță, a fost o alegere asumată și personală, la finalul căreia, știam că-mi voi atinge obiectivele, așa cum am visat și m-am rugat!
A fost un drum lung, cu multă muncă, mult efort și sacrificii, cu lacrimi de bucurie dar și de tristețe, cu dezamăgiri dar și cu împliniri, cu momente în care m-am simțit extrem de obosită și cu momente în care fiecare reușită m-a revigorat. Uneori am simțit că mă lupt cu morile de vânt iar alteori toate au curs lin, în acest drum al omului pentru oameni și al psihologului care sunt astăzi!
Dar am învățat din absolut toate experiențele, fie ele plăcute sau neplăcute! Căci, omul cum altfel poate evolua, dacă nu prin propriile suferințe! Cele neplăcute m-au întărit! Cele plăcute m-au împlinit! De altfel, consider că nu există destinație fără un proces complex care să conțină și eșecuri, nu doar succesuri!
Iar astăzi, după multe nopți nedormite, weekend-uri petrecute la cursuri, sute de ore de dezvoltare individuală și de grup, studiu intens, implicare trup și suflet, după ce am luat-o de multe ori de la capăt, mă cuprind sentimente profunde de bucurie, recunoștință și satisfacție, pentru că da, am reușit să parcurg și această etapă!
Fără Dumnezeu nu aș fi reușit nimic! L-am simțit prezent în viața mea, prin felul în care m-a sprijinit și mi-a călăuzit pașii, purtându-mă în direcțiile cele mai potrivite pentru mine.
Mulțumesc Adina Karner-Huțuleac, pentru tot ce am dobândit în călătoria alături de tine și de colegii mei!
Mulțumesc Părintelui meu Duhovnic pentru toată îndrumarea pe care mi-o oferă, pentru rugăciunile în care mă poartă și pentru că este mereu alături de mine și de familia mea!
Mulțumesc familiei mele, pentru această călătorie a sufletului meu!
Slavă Ție Doamne, pentru tot și toate câte le îngădui în viața mea!
Indiferent de câți oameni sunt împotrivă, ce îți rânduiește Bunul Dumnezeu, nu poate să îți ia nimeni!
Psiholog Mirela Munteanu
0720.519.582