Semne că te afli într-o relație abuzivă!

Relațiile abuzive pot fi cea mai dureroasă experiență pe care un om o poate avea. Indiferent că vorbim de un partener abuziv, de un părinte, șef, coleg, etc., acestea lasă urme adânci, care uneori par imposibil de vindecat. Mai mult decât atât, abuzurile și manipularea, îmbracă forme atât de subtile, încât de multe ori nici nu conștientizezi că ceea ce trăiești, nu este benefic și nu se poate numi o relație funcțională. Cu toate acestea, există vindecare și există viață după astfel de experiențe, cu ajutor specializat. Momentul în care iei decizia de a începe un proces de vindecare, va fi primul pas spre multe salturile majore în evoluția și dezvoltarea ta și vei ajunge să te întrebi, de ce nu ai solicitat mai devreme, ajutorul unui specialist. Pentru că acela va fi momentul în care vei deveni, în timp și cu răbdare, arhitectul propriei vieți.

Din experiența personală și din cea de cabinet, pot spune că toate procesele încep la momentul potrivit, atunci când tu ești pregătit/ă cu adevărat, pentru vindecare și pentru schimbare.

E bine să iei în considerare, că terapeutul este partenerul tău în vindecare, recuperare și creștere, așa că este extrem de important, ca în acest proces, să alegi pe cineva care te face să te simți înțeles, susținut și îngrijit.

Pentru a aborda relațiile abuzive, timpul este întotdeauna insuficient. Cu roate acestea, astăzi mi-am propus ca abordarea mea să fie pe înțelesul fiecăruia și de ce nu, să ajute la identificarea unei astfel de relații. 

SENS TV sunt recunoscătoare pentru această invitație și pentru căldura cu care mă primiți de fiecare dată!

Puteți urmări emisiunea integral pe SENS TV!

 

Psiholog Mirela Munteanu
📞0720.519.582

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *