Un om, ajuns în rai, i-a cerut Lui Dumnezeu să-i descopere viaţa pe care a trăit-o. Dumnezeu i-a înfăţişat-o ca şi când ea s-a desfăşurat pe nisipul unei plaje. Omul a văzut că în momentele de bucurie erau patru urme de paşi pe nisip, ale lui şi Ale Lui Dumnezeu. Dar în clipele de suferinţă, erau numai două urme. Mâhnit, omul i-a spus Lui Dumnezeu: “- De ce în momentele grele m-ai lăsat singur?”.
Acesta i-a răspuns: “- În clipele de suferinţă erau doar urmele mele, pentru că atunci te purtam pe braţe”.